Au fost premiați participanții la activitățile din cadrul proiectului educațional județean “Maramureșul – unitate în diversitate” - 7 ore în urmă
Vremea exactă în Maramureș, vineri, 20 mai - 12 ore în urmă
Copiii din cadrul Grădiniței cu program normal nr. 13 Baia Mare s-au întâlnit cu polițiștii; Ce sfaturi au primit - 14 ore în urmă
Managerul Planetariului Baia Mare, prof. Ovidiu Ignat, este unul din cei trei membri ai juriului de la FullDome Festival Brno, Cehia - 14 ore în urmă
În Baia Mare va avea loc Bursa Generală a Locurilor de Muncă - 14 ore în urmă
Pedepse mult mai dure: De azi intră în vigoare noile prevederi legale privind protecția animalelor - 16 ore în urmă
Deputatul PNL Călin Bota: Legea offshore înseamnă dobândirea independenței energetice, creșterea veniturilor la buget și dezvoltarea rețelelor de gaz din țară - 16 ore în urmă
Zi Lac Albastru Baia-Sprie: În orașul maramureșean se organizează mișcare către un obiectiv special din punct de vedere turistic! Program tot aici! - 17 ore în urmă
Controversa meditațiilor în România: Există în Maramureș unii părinți care ar prefera cadrele didactice de la clasă la suplimentar! Iată care sunt și motivele! - 18 ore în urmă
Maia Sandu, discurs în Parlamentul European: Locul nostru este în UE. Sprijinim suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei - 18 ore în urmă
Vaccinarea continuă la noi: În județul Maramureș în prezent cu cel puțin prima doză de ser anti-COVID-19 avem imunizate 336.267 persoane! Statistica arată tot!
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș a comunicat statistica actualizată a campaniei de vaccinare în județul nostru. Au fost vaccinați, până în 9 ianuarie, total 336.267 cetățeni.
Acum o săptămână erau 332.618. Însă campania se află în plină desfășurare în Maramureș. Procentul de imunizare a populației se calculează, conform autorităților, din populația admisă pentru această campanie.
Acest procent este în continuă dinamică, în creștere, în conformitate cu numărul de persoane care se vaccinează. Totuși se constată creștere în județul nostru. În județul Maramureș au fost imunizate, conform datelor furnizate de către Direcția de Sănătate Publică, în centrele de vaccinare, în perioada 3 – 9 ianuarie a.c., 3.436 persoane. Din totalul acestora au fost imunizate cu prima doză 787 persoane, cu a doua doză 658 persoane, iar cu a treia doză 1.991 persoane.
Situația persoanelor imunizate pe centre de vaccinare este următoarea:
1. Centrul Multifuncțional ”Rivulus Pueris” Baia Mare – 1269 persoane imunizate, din care 225 persoane cu prima doză, 206 persoane cu a doua doză, respectiv 838 cu a treia doză.
2. Grupul de Acțiune Locală, Centrul 3 – 51 persoane imunizate, din care 14 persoane cu prima doză, o persoană cu a doua doză, respectiv 36 cu a treia doză.
3. Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare – 190 persoane, din care 37 persoane cu prima doză, 54 persoane cu a doua doză și 99 persoane cu a treia doză.
4. Clinica ”Sfântul Ioan” Baia Mare – 224 persoane, din care 57 persoane cu prima doză, 38 persoane cu a doua doză și 129 persoane cu a treia doză.
5. Șomcuta Mare, Centrul de Sănătate, flux 1 – 113 persoane, din care 26 persoane cu prima doză, 33 persoane cu a doua doză și 54 persoane cu a treia doză.
6. Seini, Centrul de vaccinare local, flux 1 – 155 persoane, din care 35 persoane cu prima doză, 48 persoane cu a doua doză și 72 persoane cu a treia doză.
7. Târgu Lăpuș, Spitalul Orășenesc – 251 persoane, din care 90 persoane cu prima doză, 48 persoane cu a doua doză și 113 persoane cu a treia doză.
8. Sighetu Marmației, Spitalul Municipal – 529 persoane, din care 125 persoane cu prima doză, 106 persoane cu a doua doză și 298 persoane cu a treia doză.
9. Vișeu de Sus, Spitalul Orășenesc – 194 persoane, din care 78 persoane cu prima doză, 37 persoane cu a doua doză și 79 persoane cu a treia doză.
10. Borșa, Spitalul de Recuperare – 130 persoane, din care 53 persoane cu prima doză, 21 persoane cu a doua doză și 56 persoane cu a treia doză.
11. Baia Sprie, Medspria -144 persoane, din care 27 persoane cu prima doză, 20 persoane cu a doua doză și 97 persoane cu a treia doză.
12. Ulmeni, Sala de sport, flux 1 – 84 persoane, din care 9 persoane cu prima doză, 33 persoane cu a doua doză și 42 persoane cu a treia doză.
13. Batalionul 612 Artilerie Antitanc ”Maramureș” – 102 persoane, din care 11 persoane cu prima doză, 13 persoane cu a doua doză și 78 persoane cu a treia doză.
„Până în prezent au fost imunizate în județul nostru, începând cu data de 27 decembrie 2020, un număr de 336.267 persoane, din care cu prima doză au fost vaccinate 166.338 persoane, cu a doua doză 125.339 persoane, iar cu a treia doză 44.590 persoane. Cu vaccinul Pfizer-BioNTech au fost imunizate 276.182 persoane, cu vaccinul Moderna 7.534 persoane, cu vaccinul AstraZeneca 14.074 persoane, iar cu vaccinul Johnson & Johnson 38.477 persoane. S-au imunizat, până în prezent, 4.045 persoane angajate în cadrul unor operatori/agenți economici privați, inclusiv din domeniul HoReCa. La un agent economic privat procesul de vaccinare este în desfășurare. În spitalele publice au fost imunizați 609 pacienți. Medicii de familie au procedat, până acum, la vaccinarea a 15.689 persoane. Echipe mobile s-au deplasat în teritoriu și au procedat la imunizarea a cinci persoane nedeplasabile. De asemenea, în mediul rural au fost imunizate 8 persoane de către o altă echipă mobilă ”, arată Dan Bucă, purtătorul de cuvânt al CJSU Maramureș.
C.Ț.