Pompierii voluntari din cadrul SVSU Recea, Maramureș, sunt din nou campioni naționali - 58 minute în urmă
Prefectura Maramureș le cere primăriilor să reducă consumul de energie - 2 ore în urmă
Angajări în învățământul băimărean: post cu normă întreagă la grădiniță - 2 ore în urmă
La Săliștea de Sus va fi dezvelit bustul lui Gavrilă Iuga, personalitate marcantă a Maramureșului - 3 ore în urmă
„Vacanță în tinda bisericii”: Ediția a IV-a a taberei de vară pentru copii are loc la Sighetu Marmației - 3 ore în urmă
Campanie de donare de sânge la Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare - 3 ore în urmă
Părintele protopop dr. Stan Florin, invitat la Școala Părinților din Parohia Dumbrăvița - 4 ore în urmă
Adrenalină și cultură prin Fisculaș: Raliul Autonord Rotary revine cu cea de-a X-a ediție - 5 ore în urmă
Exercițiu! Accident cu 11 pasageri simulat în Pasul Gutâi, Maramureș - 5 ore în urmă
O nouă săptămână de tabără pentru copii în cadrul Centrului „Rivulus Pueris” din Baia Mare - 5 ore în urmă
Vaccinarea continuă în România: Important pentru maramureșeni și românii toți! În țara noastră clarificări despre imunizarea cu doza trei de ser anti-COVID-19!
Vaccinarea continuă în România! Important pentru maramureșeni și românii toți! În țara noastră clarificări despre imunizarea cu doza trei de ser anti-COVID-19! Iată aici condițiile de administrare!
Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a venit cu explicații suplimentare cu privire la ceea ce înseamnă doza a 3-a de vaccin anti-COVID-19.
Zilele acestea, CNCAV a emis instrucțiunea privind administrarea dozei suplimentare (doza 3) și dozei de rapel (booster) pentru vaccinurile împotriva COVID- 19. Schema de vaccinare completă pentru vaccinurile pe bază de ARNm, Comirnaty și Spikevax, constă în administrarea a 2 doze, conform autorizării emise de Agenția Europeană a Medicamentului. Astfel, EMA a autorizat:
-administrarea unei doze suplimentare (doza 3) de Comirnaty (Pfizer/BioNTech) sau Spikevax (Moderna) la persoane cu imunodepresie severă, cu vârsta peste 12 ani, la interval de cel puțin 28 de zile după doza 2;
-administrarea unei doze de rapel (booster) la persoanele cu vârsta peste 18 ani, după cel puțin 6 luni de la administrarea dozei 2.
Condiții de administrare a dozei 3:
-În cazul persoanelor sever imunocompromise, cu vârsta peste 12 ani, se poate administra o doză suplimentară (doza 3) ca parte a schemei de vaccinare primară, după un interval de minim 28 de zile și până la 4 luni de la doza 2.
-Doza suplimentară (doza 3) se administrează doar în baza recomandării medicului curant, specialist, sau medicului de familie care are în monitorizare pacientul.
!Pentru vaccinul Comirnaty – schema de vaccinare primară care include 3 doze, presupune administrarea dozei 2 la interval de 21 de zile de la doza 1, iar doza 3 la interval de minim 28 de zile de la doza 2.
!Pentru vaccinul Spikevax – schema de vaccinare primară care include 3 doze, presupune administrarea dozei 2 la interval de 28 de zile de la doza 1, iar doza 3 la interval de minim 28 de zile de la doza 2.
Programarea la vaccinare:
-Persoanele sever imunocompromise, eligibile pentru o schemă de vaccinare primară cu 3 doze, care se adresează pentru prima oară la vaccinare, se pot prezenta la centrul de vaccinare, fie direct, fie cu programare prealabilă în platforma națională de programare a vaccinării;
-Persoanele sever imunocompromise, eligibile pentru o schemă de vaccinare primară cu 3 doze, care se află în curs de efectuare a schemei de vaccinare la data aprobării prezentei instrucțiuni, își vor completa schema cu cele trei doze, în baza recomandării de la medicul curant sau medicul de familie.
Recomandarea medicală de administrare a unei scheme de vaccinare primară cu 3 doze va fi reținută de medicul vaccinator, în copie, la fișa de triaj medical a persoanei care se prezintă la vaccinare.
Categorii de persoane considerate sever imunocompromise:
-Pacienți oncologici (tumori maligne solide și hematologice) în tratament activ (chimioterapie, radioterapie, terapie moleculară/biologică și alți agenți biologici care sunt clasificați ca imunosupresori sau imunomodulatori);
-Pacienți oncologici în stadii avansate de boală, cu sau fără tratament activ anterior (radioterapie, chimioterapie, terapie moleculara, terapie imunosupresoare);
-Pacienți post-transplant de organe solide cu sau fără tratament imunosupresor;
-Pacient cu transplant de celule stem hematopoetice cu sau fără tratament imunosupresor;
-Pacienți cu imunodeficiențe severe cauzate de imunodeficiențe primare, congenitale (ex: sindromul DiGeorge, Sindrom Wiskott-Aldrich, etc) și dobândite, respectiv: Pacienți cu infecție HIV în orice stadiu, fără tratament sau în stadiu de SIDA (CD4<200 mmc), cu sau fără tratament antiretroviral; Imunodeficiența secundară cauzată de administrarea unui tratament imunosupresor: Radioterapie; Chimioterapie: agenții chimioterapici pentru cancer sunt clasificații ca imunosupresori severi; Terapii biologice (moleculare, celulare): anticorpi monoclonali, anticorpi bispecifici, CAR-T (Chimeric Antigen Receptor T), blocanți TNF, etc; Tratament cu cortizon și cu produse derivate administrate sistemic: tratament activ cu doze mari (> 20 mg prednison sau echivalentul pe zi când se administrează mai mult de 2 săptămâni); Alte terapii cu efecte imunosupresoare (ex: remisive sintetice convenționale, remisive sintetice țintite), arată CNCAV.
C.Ț.















