Aleea Aisbergurilor este o zonă a Oceanului Atlantic care leagă regiunea arctică de provincia canadiană Newfoundland și Labrador. Primăvara și vara, prin acest coridor trec sute de aisberguri desprinse din ghețarii de pe coasta Groenlandei.
Curenții oceanici aduc aisbergurile de-a lungul golfului Baffin, prin Marea Labrador. Bucățile uriașe de gheață sfârșesc în cele din urmă pe Aleea Aisbergurilor, unde se topesc.
Din cauza numărului mare de blocuri de gheață, zona este extrem de periculoasă pentru navigatori, acesta fiind locul unde s-a scufundat și Titanic, tragedie în care și-au pierdut viața peste 1.500 de oameni.
Unele bucăți de gheață de pe Aleea Aisbergurilor au 10.000 de ani vechime
Aleea Aisbergurilor
Un procent mai mic din aceste aisberguri provine de pe țărmul canadian. Curenții transportă blocurile masive de gheață pe același traseu, acestea ajungând, la rândul lor, de-a lungul țărmurilor din provincia Newfoundland și Labrador.
Unele dintre marile blocuri de gheață au aproximativ 10.000 de ani. Se estimează că în fiecare an trec pe aici între 400 și 800 de aisberguri de dimensiuni medii și mari.
Viteza de deplasare depinde de forma și dimensiunea lor, vânt, curenți și valuri, dar media este de aproximativ 0.6 kilometri pe oră.
Prin Aleea Aisbergurilor trec toate cele șase tipuri de aisberguri. Cele tabulare sunt plăci de gheață, cu lățimea mult mai mare decât înălțimea. Cele de tip bloc au laturi abrupte și unghiuri clar definite, asemănătoare piramidelor trunchiate.
Al treilea tip de aisberguri are o parte abruptă și dreaptă, uneori în unghi de 90 de grade, și o parte înclinată. Așa cum sugerează denumirea, aisbergurile de tip dom au vârful rotunjit.
Mai există aisberguri cu vârfuri multiple, precum și aisberguri în formă de „U”.
Locul unde s-a scufundat Titanicul
Pe măsură ce blocurile de gheață se îndreaptă spre sud, apele mai calde le accelerează topirea. Doar aproximativ 10% din suprafața aisbergurilor se află deasupra nivelului apei, ceea ce le face cu atât mai periculoase pentru navigatori.
În prezent, aisbergurile sunt monitorizate folosind sateliți care detectează bucățile de gheață de dimensiuni medii și mari, însă nu și pe cele mici, care sunt o amenințare pentru bărcile mici.
Însă tehnologia sateliților nu exista în 1912, când faimoasa navă Titanic trecea prin zonă.
Scufundarea Titanicului
La 14 aprilie 1912, cu puțin înainte de miezul nopții, Titanicul a lovit un bloc de gheață care plutea pe Aleea Aisbergurilor și s-a scufundat trei ore mai târziu, la 15 aprilie.
Bazându-se doar pe observații vizuale și pe radioul de la bord pentru a se deplasa în siguranță prin apele pline de gheață, Titanicul nu a avut prea multe șanse în fața aisbergului.
Patrula Internațională a Ghețurilor monitorizează zona
Tragedia i-a convins pe liderii mondiali să organizeze, în 1914, prima conferință privind siguranța vieții pe mare, pentru a aborda amenințarea reprezentată de aisberguri.
Conferința a avut drept rezultat crearea unei Patrule Internaționale a Ghețurilor (IIP), a cărei misiune este să monitorizeze Aleea Aisbergurilor.
De atunci, IIP supraveghează zona folosind patrule aeriene și radare pentru a determina periculozitatea aisbergurilor, informații pe care le include într-un buletin zilnic.
În zilele noastre, existența informațiilor cu privire la poziția, dimensiunea și traiectoria aisbergurilor, adunate de IIP și de sateliți, sporește siguranța navigației. Însă, chiar și așa, tot se petrec accidente.
Potrivit BBC, între 1980 și 2005, în emisfera nordică s-au înregistrat 57 de incidente care au implicat aisberguri, adică o rată de 2.3 pe an.
Datele au fost prezentate de Brian Hill, cercetător la Institutul pentru Tehnologia Oceanelor, care a înregistrat până acum aproape 700 de incidente la nivel global.
Însă Aleea Aisbergurilor are și o latură pozitivă: în decursul anilor, zonele de coastă atrag sute de mii de turiști, care fotografiază aisbergurile uriașe care trec pe lângă țărm, creând un peisaj aproape suprarealist.
Sursa – incredibilia.ro
