Share
Peste 7000 de creștini au participat la hramul Mănăstirii Bârsana (GALERIE FOTO)

Peste 7000 de creștini au participat la hramul Mănăstirii Bârsana (GALERIE FOTO)

Duminică,  30 iunie  (sărbătoarea Soborul Sfinţilor 12 Apostoli), PS Părinte Iustin, (Episcopul Maramureşului şi Sătmarului), împreună cu Preasfinţitul Părinte Siluan, (Episcopul Ortodox Român din Ungaria şi Episcop Locțiitor  – administrator – al Episcopiei Daciei Felix), a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească în Altarul de Vară de la Mănăstirea Bârsana, cu ocazia hramului.Peste 7.000 de credincioşi au venit la hramul mănăstirii. Cu o oră înainte de începerea Sfintei Liturghii, peste 150 de tineri din Parohia Bârsana, împreună cu preotul paroh Marcel Oprişan, au venit la mănăstire pe jos, în procesiune, îmbrăcaţi în costume populare albe şi interpretând pricesnele care se cântă cu aceste ocazii, 

Cuvinte pline de miez de la doi episcopi

„Este loc întotdeauna de şi mai multă credinţă. Această credinţă trebuie întărită viaţa întreagă. Vedeţi că omul construieşte o casă şi, dacă nu are grijă de ea, se dărăpănează. Tot aşa, şi de credinţa din sufletele noastre trebuie să avem grijă,  ca de un pământ bun, ca de o floare frumoasă care, dacă n-o udăm la timp, se ofileşte şi se usucă” – a spus PS Părinte Episcop Siluan în cuvântul de învăţătură.

„Aici, pe dealul acesta, există oseminte de călugări mărturisitori. Avem în picioare biserica în care a slujit Sfântul Iosif Mărturisitorul din Maramureş şi casa reşedinţă a Episcopului Gavriil Ştefanca de Bârsana, care va fi adusă, la un moment dat, şi aşezată la mănăstire, pentru ca să se conserve istoria” – a spus PS Părinte Iustin.

Distincţii

  • Pentru merite deosebite PS Părinte Iustin a acordat numeroase distincții:
  • Preasfinţitului Părinte Episcop Siluan i-a fost conferit, Ordinul „Justinian Arhiepiscopul” în semn de înaltă apreciere a misiunii sale la ortodocşii din Ungaria şi din Serbia.
  • Maicii stareţă stavrofora Filofteia Oltean i-a fost conferită Medalia „Justinian Arhiepiscopul” şi Gramata Episcopală care o însoţeşte pentru realizarea Muzeului Mănăstirii şi pentru patrimoniul pe care l-a realizat aici.
  • Maicii Emanuela Oltean, care l-a îngrijit pe ÎPS Părinte Arhiepiscop Justinian timp de 20 de ani, i-a fost conferită Sfânta Cruce ca un semn de recunoştinţă şi de preţuire, fiind hirotesită stavroforă, cu dreptul de a purta Sfânta Cruce.
  • Medalia „Justinian Arhiepiscopul” a fost înmânată şi Maicii Emanuela, împreună cu documentul însoţitor.
  • Ordinul „Justinian Arhiepiscopul” a fost conferit primarului Teodor Ştefanca al comunei Bârsana, pentru că este unul dintre primarii gospodari de pe cuprinsul Episcopiei.

 


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu