Iată, au venit colindători la Mireșu Mare (GALERIE FOTO)
Permalink

Iată, au venit colindători la Mireșu Mare (GALERIE FOTO)

Căminul Cultural din localitatea Mireșu Mare a găzduit duminică, 9 decembrie, concertul de colinde ”Iată vin colindători”. În cadrul acestuia au evoluat mai multe coruri, care i-au încântat pe…

Mai mult →

Moș Nicolae a trecut și pe la copiii din Fărcașa
Permalink

Moș Nicolae a trecut și pe la copiii din Fărcașa

Din însărcinarea Primăriei și a Consiliului Local,  Moș Nicoale a trecut și anul acesta pe la copiii din comuna Fărcașa. Toți micuții de la grădinițele din Fărcașa și…

Mai mult →

Viceprimarul din Satulung, găsit incompatibil de ANI
Permalink

Viceprimarul din Satulung, găsit incompatibil de ANI

Agenția Națională de Integritate l-a găsit incompatibil pe Ioan Roman, viceprimarul din Satulung și fost consilier local al comunei. Potrivit celor de la ANI, în perioada 5 septembrie 2016 –…

Mai mult →

”Dascăli din Țara Codrului”, o carte-document lansată în Fărcașa
Permalink

”Dascăli din Țara Codrului”, o carte-document lansată în Fărcașa

Cartea document „Dascăli din Țara Codrului” a fost lansată săptămâna trecută, la Căminul cultural din Fărcașa.  Volumul cuprinde  biografiile a 86 de dascăli care au activat în învățământul…

Mai mult →

Monografia orașului Seini, în haine de Centenar (GALERIE FOTO)
Permalink

Monografia orașului Seini, în haine de Centenar (GALERIE FOTO)

Joi, 29 noiembrie, la Seini a fost lansată a doua ediție a lucrării ”Cartea Cetății Zynir – Bastionul de la Defileul Someșului”. Această monografie a localității e  semnată…

Mai mult →

Nouă cerneşteni au plecat pe banii lor la Alba Iulia (GALERIE FOTO)
Permalink

Nouă cerneşteni au plecat pe banii lor la Alba Iulia (GALERIE FOTO)

Cerneştenii, fie că sunt din centrul de comună, fie din satele aparţinătoare, sunt cunoscuţi pentru felul original în care-şi rezolvă problemele, fără a aştepta prea mult ajutor din…

Mai mult →

Lecție de istorie susținută în biserica din Berința (GALERIE FOTO)
Permalink

Lecție de istorie susținută în biserica din Berința (GALERIE FOTO)

În localităţile din judeţ, continuă acţiunile dedicate Centenarului Marii Uniri, manifestări în cadrul cărora fiecare sat îşi cinsteşte istoria, eroii şi personalităţile.  Azi, la Berinţa, spaţiul generos al…

Mai mult →

De sărbătoarea Centenarului, în Baia Mare
Permalink

De sărbătoarea Centenarului, în Baia Mare

Baia Mare s-a gătit în straie de sărbătoare sâmbătă, 1 decembrie, în ziua Centenarului Marii Uniri. La ora 9, la Batalionul 612 Artilerie Antitanc ”Maramureș” a avut loc dezvelirea unei…

Mai mult →

La Șișești, Centenarul Marii Uniri e sărbătorit cu trupa Voltaj
Permalink
Gest inedit de Centenar: artista populară Maria Zapca a pus la dispoziția copiilor lână tricolor
Permalink

Gest inedit de Centenar: artista populară Maria Zapca a pus la dispoziția copiilor lână tricolor

Prin definiţia, misiunea şi pasiunea  lor, meşterii populari sunt patrioţi, pentru că sunt păstrători ai tradiţiilor, ai culturii populare, ai elementelor de civilizaţie şi artă tradiţională. Săpânţeanca Maria…

Mai mult →