Dorința copiilor din tabăra de la Mănăstirea Chiuzbaia: ”vrem aici și la anul!”
Tabăra de la Mănăstirea Chiuzbaia, ajunsă la a VI-a ediție cu deviza „Tinereţe, misiune şi comuniune”, fiind organizată de Asociaţia Tinerilor Ortodocşi din Protopopiatul Baia Mare (ATOPBM), s-a încheiat astăzi, 10 iulie. Ea s-a desfășurat cu susţinerea unor binefăcători și a tinerilor din Parohiile:
- Dumbrăviţa – pr. Bogdan Ciocotişan (preşedinte ATOPBM)
- „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” Baia Mare – pr. paroh Andrei Emil Pop (inspector eparhial)
- Tăuţii de Sus – pr. Paroh Adrian Mihali (consilier eparhial administrativ).
PS Părinte Episcop Iustin s-a aflat marți, 9 iulie, între tinerii din tabără, s-a rugat împreună cu ei în biserica mănăstirii, a vizitat Muzeul Mănăstirii Chiuzbaia, a intrat în jocurile copiilor, i-a admirat cum cântă şi cum trăiesc bucuria tinereţii şi a dăruit fiecărui copil câte o iconiţă sfinţită.
Copiii şi-au exprimat dorinţa ca şi la anul să se întâlnească tot în această tabără de la poalele Muntelui Igniş.
















