„Tânjaua Hotenarilor” are loc în acest final de săptămână; Vechiul obicei agrar atrage an de an numeroși participanți - 2 ore în urmă
Intervenție a salvamontiștilor în zona Strâmbu Băiuț în sprijinul unui bărbat accidentat - 4 ore în urmă
Etapă fără surprize în Liga 5 - 4 ore în urmă
Povestea tenismenei Karla Pop: de la primul antrenament, la performanțele obținute în turneele FRT - 4 ore în urmă
Peste 600 de sancțiuni contravenționale aplicate de polițiștii maramureșeni în minivacanța de 1 Mai - 5 ore în urmă
DGASPC a organizat o întâlnire de formare privind prevenirea consumului de substanțe interzise la Sighetu Marmației - 6 ore în urmă
42 de infracțiuni constatate în primele trei zile ale lunii de polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighet - 7 ore în urmă
Doina Cornea, opt ani de la trecerea la cele veșnice - 8 ore în urmă
DanceLight Studio Baia Mare, două locuri I la Black Swan Dance Competition - 8 ore în urmă
Opera „Bărbierul din Sevilla” va fi pusă în scenă la Centrul Cultural „Titiana Mihali” din Borșa - 8 ore în urmă
Tendințe în Maramureș: Numărul celor aflați în carantină sau izolare, în județ, în scădere evidentă; Cuantumul sancțiunilor, în schimb, nu dă astfel de semne concrete
Structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne, ale Ministerului Apărării Naționale și polițiștii locali au executat în sistem integrat 48 de misiuni, în ultimele 24 de ore, pe raza județului, au anunțat autoritățile maramureșene.
Cele 122 efective angrenate au acționat pentru paza locațiilor de carantinare, pentru depistarea și identificarea persoanelor care se sustrag măsurii de izolare la domiciliu, pentru menținerea ordinii și siguranței publice, pentru fluidizarea circulației rutiere și escortarea convoaielor alcătuite din vehicule ale cetățenilor care au venit în țară, pentru verificarea persoanelor aflate în evidențe cu privire la respectarea măsurii de izolare la domiciliu, la verificarea respectării de către societățile comerciale și persoanele fizice autorizate a interdicțiilor impuse prin ordonanțele militare. În executarea misiunilor au fost utilizate 31 mijloace de mobilitate.
„Au fost verificate peste 120 de persoane cu privire la respectarea măsurii de izolare la domiciliu. S-au preluat din punctele de trecere a frontierei de stat și conduse în carantină instituționalizată 26 de persoane venite din state aflate în zona roșie de risc. Au fost aplicate 113 de sancțiuni contravenționale în valoare de 180070 lei pentru nerespectarea prevederilor legale. Pe perioada executării misiunilor au fost depistate, identificate și sancționate contravențional 105 de persoane care nu au respectat interzicerea deplasării în afara locuinței/gospodăriei, în conformitate cu prevederile Ordonanței Militare nr.3/2020. Datele centralizate la Centrul Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției Maramureș relevă că sunt 11 locații de carantinare. Sunt în izolare la domiciliu 156 de cetățeni, statistică ce include și membri familiei. În carantină se află 294 de persoane venite din state situate în zona roșie de risc și care în conformitate cu procedurile stabilite au intrat în carantină instituționalizată” – a declarat Dan Bucă, purtătorul de cuvânt al CJSU Maramureș.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș solicită cetățenilor să respecte prevederile ordonanțelor militare, normele de igienă și de distanțare socială/fizică recomandate de către specialiști. De asemenea, pentru prevenirea și limitarea răspândirii infecției cu noul Coronavirus este importantă purtarea în spații publice a măștii de protecției sau a altor materiale vestimentare pentru acoperirea gurii și a nasului. Autoritățile reaminesc cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Persoanele pot beneficia de suport psihologic și sprijin social prin apelarea gratuită din orice rețea a numărului de telefon 0.800.070.030, de luni până sâmbătă, în intervalul orar 8:00-24:00. Reducerea la minimum a riscului de expunere la noul coronavirus este singura cale de a ține sub control răspândirea epidemiei. Informațiile referitoare la persoanele infectate cu COVID-19, starea de sănătate, numărul de teste sunt comunicate la nivel central de către Grupul de Comunicare Strategică.
C.Ț.















