Share
Tehnologie: Smart Academy Baia Mare, locul unde copiii sunt pregătiți pentru meseriile viitorului (FOTO)

Tehnologie: Smart Academy Baia Mare, locul unde copiii sunt pregătiți pentru meseriile viitorului (FOTO)

În luna aprilie a anului trecut anunțam că Smart Academy își deschide porțile în Baia Mare, vestea fiind binevenită pentru micuții pasionați de tehnologie.

Situat pe bulevardul Republicii Nr.2 (clădirea Confstar), Smart Academy este un hub de educație iSTEAM, unde inovația, știința, tehnologia, ingineria, arta și matematica se îmbină sub forma unor activități, proiecte și experiențe de învățare practice și distractive.

Mai exact, la Smart Academy copiii au ocazia să facă cunoștință cu noile tehnologii, este locul unde aceștia sunt pregătiți pentru meseriile viitorului.

„Trebuie să promovăm disciplina asta în rândul copiilor. E un subiect la care ei încă nu ajung, iar părinții în principiu nu se prea pricep la chestiile astea. Majoritatea copiilor înscriși au părinți pasionați, care înțeleg fenomenul”, a declarat Florin Pop, organizatorul cursurilor în Baia Mare.

La Smart Academy sunt folosite cele mai noi şi moderne gadget-uri, iar cursurile – adresate copiilor cu vârsta cuprinsă între 7 și 14 ani – se țin într-o sală dotată cu adevarat modern.

„Se pot înscrie copii între 7 și 14 ani. Încercăm să creștem limita de vârstă, să mergem și înspre cei de liceu. Ne-am mărit și echipa de traineri. Încercăm pe viitor să mai achiziționăm și niște echipamente.

Curricula noastră este organizată în module a câte 12 cursuri. Împreună cu colegii mei de la Cluj și Satu Mare, pentru că există Smart Academy și acolo, am construit de la zero curricula, iar echipamantele pe care le avem noi sunt folosite și de școli din alte țări mai dezvoltate.

Învățăm proiectare și printare 3D, dezvoltarea creativității cu creioane 3D, construim roboței, programăm roboței, sisteme automatizate. Încercăm ca majoritatea proiectelor pe care le facem să aibă aplicabilitate în viața de zi cu zi. La fiecare curs sunt limitate locurile, maxim 9 copii. Să putem să ne ocupăm de ei, pentru că facem o oră jumate pe săptămână.

Copiilor care vin le place super mult. În principiu nu ne prea abandonează copiii, doar cei pe care nu prea pot să-i aducă părinții”, precizează Florin Pop.

De menționat e că cei de la Smart Academy au fost prezenți în luna septembrie și la cea de-a treia ediție a Baia Mare Science Festival, participarea fiind un succes.

„Au participat foarte mulți copii și au fost foarte încântați de ceea ce au văzut. Participarea noastră la Festivalul acesta a fost să le arătăm copiilor că știința e accesibilă, nu e o materie pe care doar anumiți copii pot să o facă. Se învață totul de la zero ca la școală”, mai spune Florin Pop.

Pentru mai multe detalii sau înscrierea copiilor aveți la dispoziție numărul de telefon 0740 016 559 și adresa de e-mail hello.bm@smartacademyhub.ro.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu