Ștefan Hrușcă colindă la Seini
Vineri, 20 decembrie, ora 17.00, la Casa de Cultură Seini va avea loc Recitalul de colinde al îndrăgitului interpret maramureșean, Ștefan Hrușcă.
Colindele lui Ștefan Hrușcă păstrează tradiția românească iar vocea sa inconfundabilă transmite de fiecare dată emoție și bucurie, fiind un simbol al Crăciunului. Colindele sale, precum „O, ce veste minunată”, „Florile dalbe” sau „Trei păstori” au devenit parte integrantă a tradițiilor de Crăciun, în casele românilor. Muzica lui reunește de fiecare dată oamenii buni și creează momente încărcate de magie.
Lăcrimioara ZOTA














