Share
Statistică 5 ianuarie România: În județul Maramureș evidență nouă a cazurilor cu noul coronavirus! 332 în interval de 2 săptămâni! Vezi situația pe localități!

Statistică 5 ianuarie România: În județul Maramureș evidență nouă a cazurilor cu noul coronavirus! 332 în interval de 2 săptămâni! Vezi situația pe localități!

Valul cinci prinde contur în județul Maramureș și toată țara așa cum vedem cu fiecare statistică zilnică. Tocmai de aceea trebuie să fim cât mai pregătiți pentru a evita cazurile complicate.

Pe durata a două săptămâni s-au înregistrat 332 cazuri de COVID-19 în județul Maramureș, numărul de cazuri crescând de la săptămână la săptămână. Acest fapt duce județul nostru la o incidență de 0,64 cazuri de COVID-19 la mia de locuitori.

Cele mai multe cazuri se înregistrează desigur în reședința de județ, municipiul Baia Mare, întrucât este unitatea administrativ-teritorială cu cei mai mulți locuitori. Vorbim despre 137 cazuri în două săptămâni, incidența ajungând în municipiul Baia Mare la 0,96 cazuri de COVID-19 la mia de locuitori, tendința fiind de creștere.

În Maramureș s-au confirmat cazuri în majoritatea celor 76 unități administrativ teritoriale (UAT-uri), în 50 UAT-uri mai exact din total, iar municipiul Baia Mare se află pe locul 15, și se află sub pragul de 1 la mie și se află acum în scenariul verde. Pe primele cinci locuri în topul incidenței se află cinci comune, respectiv Dumbrăvița, Cicârlău, Băsești, Valea Chioarului și Coaș. Toți indicii sunt în creștere evidentă așadar. Avem în 5 ianuarie 2 UAT-uri cu incidența mai mare de 2 și 11 UAT-uri cu incidența mai mare de 1, restul sunt sub 1.

Valul patru a debutat în Maramureș în septembrie, a avut un vârf la mijlocul lunii octombrie, după care, în urma unei perioade de platou, numărul cazurilor a început să scadă. Valul cinci a început acum în ianuarie, dacă este să judecăm după cifre. La nivel național s-a depășit din nou pragul de 4.000 cazuri într-o zi. Azi, 5 ianuarie, s-au înregistrat 4.893 noi cazuri, din care 129 în Maramureș (ieri, 106 în Maramureș, arată raportarea oficială pe țară emisă de Grupul de Comunicare Strategică). S-au raportat și 30 decese. În spitale sunt 2.259 persoane, din care 409 la ATI. Din pacienții de la ATI, 34 au certificat care atestă vaccinarea. Din cei internați, 82 sunt minori, 76 pe secții și 6 la ATI. Așadar se impune în continuare atenție pentru a evita infectarea, întrucât iarăși am putea avea presiune uriașă pe spitale, fapt deloc plăcut pentru sistemul sanitar.

Din fericire, nu s-a înregistrat încă alt deces în județul nostru, conform raportării Grupului de Comunicare Strategică.

La Centrul Județean de Coordonare și Conducere sunt centralizate următoarele informații cu privire la situația epidemiologică:
🔹31968 persoane infectate cu SARS-CoV-2 de la începutul pandemiei;
🔹129 persoane confirmate în ultimele 24 de ore;
🔹4423 pacienți vindecați și externați din spital;
🔹47 pacienți internați în spital;
🔹3 pacienți internați la ATI, doi pacienți sunt intubați;
🔹10227 pacienți externați la cerere cu test pozitiv până în prezent;
🔹1255 persoane carantinate la domiciliu sau în locația declarată;
🔹103229 teste efectuate până în prezent;
🔹285 persoane izolate la domiciliu sau în locația declarată;
🔳1607 persoane decedate de la începutul pandemiei;
♦️Menționăm că datele sunt în dinamică și că pot interveni modificări.

C.Ț.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu