CS Minaur încearcă să-și întărească apărarea cu un fundaș de 18 ani - 6 minute în urmă
Hollósy Simon (1857–1918), părintele fondator al Școlii băimărene de pictură - 54 minute în urmă
Trei nominalizări pentru “Tricolorul lunii ianuarie” - 1 oră în urmă
„Easy Step Aerobic”: ateliere de aerobic pentru copii la Centrul Cultural START din Târgu Lăpuș - 2 ore în urmă
Proiectul „Fast Heroes”: prima activitate a reunit școlarii de la Liceul Tehnologic „Traian Vuia” Tăuții Măgherăuș la Biblioteca Orășenească Tăuții Măgherăuș - 2 ore în urmă
Calendarul colectării deșeurilor textile în Baia Mare - 3 ore în urmă
Momentele muzicale și poetice desfășurate la Centrul CASPEV din Baia Mare au stârnit emoție și bucurie celor prezenți - 3 ore în urmă
Se schimbă Consiliul de Administrație la Aeroportul Internațional Maramureș. Ce se știe sigur și ce urmează - 3 ore în urmă
„Culori pentru pace”: evenimentul care va marca, în acest an, împlinirea a 1460 de zile de la începutul războiului din Ucraina, la Sighetu Marmației - 4 ore în urmă
Comuna Ieud a obținut specializarea „Patrimoniu cultural material”, recunoscută la nivel național și internațional - 5 ore în urmă
Special DirectMM: An Rodnic: Teodora Dănțăușa, artista din Maramureș care a obținut premii și bifat succese, pe bandă rulantă, cu talentul său! (VIDEO ȘI FOTO)
Special DirectMM: An Rodnic: Teodora Dănțăușa, artista din Maramureș care a obținut premii și bifat succese, pe bandă rulantă, cu talentul său! Vezi articolul!
Despre Teodora Luca, al cărei nume de scenă este Teodora Dănțăușa, am scris de-a lungul acestui an. Tânăra artistă în vârstă de zece ani, elevă a Colegiului de Arte din Baia Mare, a avut parte de un an rodnic, cu multe premii obținute și succese bifate. Tocmai de aceea, DirectMM.ro a pregătit un articol special legat de aceste performanțe.
„Vă mulțumesc că sunteți aproape de mine. Anul acesta a fost un an cu mai puține evenimente pe scenă din cauza pandemiei, dar între valurile care au fost, am reușit să particip la cateva concursuri foarte puternice. La concursul realizat de Radio Romania Internațional, cu un juriu de excepție, al cărui președinte a fost doamna Stela Enache, am obținut premiul I la interpretare. La Iași, la Festivalul „Cântec și flori de mai”, ediția a V-a, am obținut premiul I la „Folclor și pricesne”. La Kiev, în Ucraina, am obținut la concursul „Ucraina Unește Lumea”, două premii I, la Folclor și Muzică ușoară. La Oradea, ediția a VIII-a „The Sound of Music”, am obținut „Super Grand Prix – Marele premiu” – la Folclor și „Excelence Awards” la muzică ușoară. La Școala de Arte „Janina Badici București, la concursul „Muzica Vindecă”, ediția a II-a, am obținut Premiul I de excelență la Folclor și premiul III la Pian. La „Ursulețul de Aur” Baia Mare, ediția a XXXVIII-a, am obținut premiul II la Muzică Ușoară”, arată pentru DirectMM.ro Teodora Dănțăușa.
Dar anul 2021 i-a adus tinerei artiste din Maramureș și altfel de performanțe. „Toate premiile obținute sunt importante, nu am unul preferat, la concursuri merg să cunosc oameni noi, să îmi fac prieteni și să cuceresc noi fani. Pe lângă premiile obținute, doresc să mulțumesc profesorilor mei și studiourilor cu care lucrez pentru asta, anul acesta am scos două cântece proprii de muzică ușoară, la unul din ele colaborând cu colegul meu Angel Ionce la piesa „Tu și eu”. La muzică populară, am scos patru piese, din zona Maramureș, Bistrița-Năsăud și Mureș. Am reușit să imprim în studio două pricesne minunate și acum, la final de an, a apărut primul meu album audio, Sunt o fată seineancă, imprimat la Editura „Cartea Sonoră, care conține 11 cantece de folclor și o priceasnă. Dar dacă ar fi să fac un top al succeselor din 2021, pe primul loc sunt cei 4 de „Da” obținuți pe cea mai mare scenă din țară, la „Românii au talent”, unde pentru prima dată de când urc pe scenă, am avut emoții! A fost cea mai tare experiență pentru mine acolo, doar eu și cei patru jurați și câteva milioane de telespectatori! Mă gândeam la Maramureș, la profesorii mei, să nu cumva să mă fac de rușine și văzând câte mii de comentarii s-au adunat după acel moment, spun că acela este cel mai important premiu pentru mine. Pe lângă momentul „Românii au talent”, mă simt onorată că am fost aleasă să reprezint zona noastră, împreună cu colegii mei de la Ansamblul Folcloric „Jucăușii” ai Asociației „Teodora Dănțăușa”, pregătiți de doamna profesor coregraf Maria Seraz. În finala emisiunii „Destinația Anului 2021” de la Prima TV”, arată pentru DirectMM.ro Teodora Dănțăușa.
Evident că orice artist are evident artiști favoriți!… „Andra este artista mea favorită, pentru felul ei de a fi, pentru muzica pe care o interpretează. Apoi, îmi place foarte mult muzica regretatei Valeria Peter Predescu. Iar Smiley este un alt cântăreț care mă inspiră cu cântecele și interpretările lui”, arată artista maramureșeancă.
… sau diverse activități preferate. „Am două pisicuțe pe care le ador și le îngrijesc. Îmi place foarte mult desenez în creion. Îmi place să vizitez locurile reprezentative ale localităților în care ajung. Îmi place foarte mult să repet la pian, să ascult muzică și să gătesc”, arată Teodora.
Am întrebat-o pe Teodora ce dorește să transmită atunci când se află pe scenă. „Întotdeauna atunci când urc pe scenă, doresc să transmit publicului bucuria și emoția mea că sunt în fața lor, starea mea de bine! Când evoluez în fața publicului, pe scenă, mă simt întotdeauna liberă, să mă exprim așa cum simt!”, arată artista. Ce sfaturi are pentru tinerii talentați care vor să meargă pe calea succesului!… „Din experiența acumulată până acum, aș îndruma tinerii talentați să își urmeze visul, să muncească mult pentru a se ridica, pentru că nu este ușor, trebuie sacrificii și multă muncă, însă și satisfacțiile sunt pe măsură. Le mai spun să nu bage în seamă răutățile care apar ca urmare a succesului și să fie ei înșiși, să nu copieze pe alții! Apropo, am fost întrebată la o emisiune dacă vreau să ajung o nouă Vladuța Lupău atunci când voi fi mare și s-a făcut liniște în momentul în care am spus că eu vreau să ajung Teodora Dănțăușa!”, arată maramureșeanca. Iar pentru că ne-a încântat cu prestațiile sale, am întrebat-o ce mesaj are pentru cititorii DirectMM.ro. „Mă bucur enorm că îmi arătați la fiecare apariție cât mă prețuiți și îmi scrieți mesaje atât de frumoase pe pagina mea Teodora Dănțăușa și cu această nouă ocazie, prin intermediul DirectMM, vă doresc sa aveți parte de sărbători fericite și An Nou fericit alături de cei dragi, să Îl iubiți pe Hristos și bunul Dumnezeu să vă dea la fiecare sănătate și multă pace sufletească”, arată pentru DirectMM.ro tânăra artistă maramureșeană Teodora Dănțăușa. Am atașat pentru cititorii noștri câteva dintre prestațiile Teodorei, despre care facem vorbire în acest articol dar și o galerie foto cu tânăra artistă maramureșeană de-a lungul acestui an.
Cătă ȚINEGHE





















