Zeci de kilograme de articole pirotehnice confiscate de polițiști în Baia Mare - 53 minute în urmă
Copiii Ansamblului „Florile Chioarului” din Săcălășeni, vizitați de Moș Nicolae - 1 oră în urmă
„Întâlnire între prietenii naturii”: Educație ecologică prin joc și culoare la Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza“ din Baia Mare - 2 ore în urmă
Daruri de la Moș Nicolae pentru copiii din Tăuții Măgherăuș - 2 ore în urmă
Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Când vina organizează emoția - 2 ore în urmă
Start oficial pentru PROALL, un proiect transfrontalier România–Ucraina pentru intervenții la incendii - 3 ore în urmă
Este posibil astăzi Umanismul? (foileton 2) - 4 ore în urmă
Campania Națională de Colectă de Crăciun: Băimărenii sunt invitați să doneze alimente pentru cei aflați în nevoie - 4 ore în urmă
20 de ani de American Spaces la American Corner Baia Mare - 4 ore în urmă
Reamenajarea spațiului de studiu al Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare - 4 ore în urmă
Stimulentele oferite de stat pentru angajarea tinerilor lovesc în angajații de vârsta a doua
Stimulentele oferite de stat pentru angajarea tinerilor sunt arme cu două tăișuri: sunt benefice celor care și-au terminat școala și vor să acceadă pe piața muncii, însă această facilitate se întoarce împotriva persoanelor de vârsta a doua. Așa susține o persoană din Baia Mare, care și-a pierdut locul de muncă, deoarece patronul a preferat să angajeze în locul ei absolvente, pentru care primește stimulente prin intermediul Agenției de Ocupare a Forței de Muncă. Angajatorii care încadrează în muncă, pe durată nedeterminată, absolvenți ai unor instituții de învățământ primesc 2.250 lei/lună/ absolvent încadrat, pe o perioadă de 12 luni.
”Mi-am pierdut locul de muncă, am fost în șomaj și în cele din urmă m-am angajat la o firmă din Baia Mare. De curând am fost anunțată că în locul meu vor fi angajate două absolvente, căci firma primește pentru ele ajutor de la stat. Vă dați seama cum m-am simțit, pentru că am trecut prin perioade grele până m-am angajat. Și acum nu mai sunt la prima tinerețe. Nu s-a procedat corect și sunt foarte dezamăgită. Patronii ar trebui să se gândească și la angajații care au o anumită vârstă” – e de părere persoana supărată. De altfel, acest episod a determinat-o să emigreze din țară.
Această situație este posibilă în cazul angajatorilor a căror etică profesională lasă de dorit, deoarece nu poate fi controlată, iar discriminarea este greu de probat. ”Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM) nu verifică etica profesională a angajatorilor, fiindcă asta nu intră în atribuțiile ei”- a precizat Ștefania Donca, purtător de cuvânt al AJOFM Maramureș. În plus, acești patroni mizează pe faptul că oamenii dați afară nu se vor adresa instanțelor de judecată, singura cale prin care pot să-și găsească dreptatea.















