Victorie pentru CS Minaur în fața Rapidului - 9 ore în urmă
Breb se pregătește de sărbătoare: Jocul Satului adună feciorii și fetele la Căminul Cultural - 11 ore în urmă
Un mesaj al naționalei pentru suporteri - 11 ore în urmă
Coașul păstrează tradiția: Se organizează șezătoare pe 14 februarie - 11 ore în urmă
Un bărbat cu permisul reținut a fost prins conducând prin oraș cu 94 km/h - 12 ore în urmă
Programul de plecări voluntare de la Dacia oferă sume compensatorii ce ajung la 41.000 de euro - 14 ore în urmă
Baia Mare devine capitala roboticii pentru o zi: „Maramu’ Robotics Festival”, ediția a III-a, are loc în 7 februarie - 14 ore în urmă
ANUNȚ IMPORTANT: Măsuri urgente la Podul Abator din Sighetu Marmației - 14 ore în urmă
CS Minaur a adus un portar care a câștigat Cupa României și Supercupa - 14 ore în urmă
Astăzi este Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului - 16 ore în urmă
Pentru soluționarea problemelor semnalate de pensionarii de la IPEG, directoarea Casei de Pensii Maramureș merge, mâine, la minister (GALERIE FOTO)
La întâlnirea din Baia Mare cu Ministrul Muncii și Justiției Sociale, Marius Constantin Budăi , reprezentantul foștilor salariați de la Întreprinderea de Prospecțiuni și Explorări Geologice (IPEG), Vasile Leș i-a prezentat acestuia nemulțumirile generate de aplicarea succesivă a legislației în domeniul pensiilor. Leș a insistat pe acele reglementări care au determinat inechități și diferențe – cu mare impact social – la stabilirea cuantumului pensiei între categorii profesionale diferite, cu date de pensionare diferită, dar cu activitate de muncă în subteran, în același condiții de risc profesional, cu aceleași contribuțiile sociale și cu stagii de muncă identice. Pensionarii de la IPEG sunt nemulțumiți că au fost excluși de la recalcularea pensiei, care putea face corecțiile de rigoare, conform prevederilor legislației în vigoare. Un grup de foști angajați ai societății Cuprom (fostul combinat chimic ”Phoenix”) au adus în atenția ministrului inechități generate de modul de recalculare a pensiei.
”Soluția rezonabilă și absolut necesară pentru rezolvarea problemelor din sistemul de pensii românesc o constituie promulgarea unei noi Legi a Pensiilor, cu o abordare unitară și corectă care să asigure echitate și justiție socială pentru toate categoriile profesionale. Problemele foștilor angajați de la IPEG nu se pot rezolva printr-o excepție care să genereze nemulțumiri și nereguli altor categorii profesionale de pensionari, fiind necesară găsirea și aplicarea unor decizii legale. Și inechități invocate de cei de la Cuprom vor fi eliminate odată cu noua lege a pensiilor” – a precizat ministrul. Acesta s-a întălnit în fața prefecturii cu angajați de la cele două unități, alții decât delegații desemnați pentru întâlnirea din Palatul Administrativ.
Marius Constantin Budăi a dispus ca marți, 9 iulie, reprezentanții Caselor Județene de Pensii Maramureș și Suceava să se deplaseze la București, unde – împreună cu specialiștii din minister – să identifice soluțiile juridice legale pentru rezolvarea problemelor semnalate de pensionarii de la IPEG.


















