23 martie 1949, s-a născut Mircea Vintilă - 2 ore în urmă
Aparatură de ultimă generație pentru pediatrie, la Ambulatoriul Spitalului Municipal Sighet - 5 ore în urmă
Încă o înfrângere pentru ACS Fotbal Feminin Baia Mare, a 10-a din 11 meciuri - 5 ore în urmă
Ochelari Polaroid, rame de ochelari și ochelari Ray-Ban: cum alegi corect pentru vedere și stil - 6 ore în urmă
Calificare la turneul semifinal pentru juniorii 2 de la Academia de Handbal Minaur - 7 ore în urmă
Eleve de la Colegiul Tehnic „George Barițiu” Baia Mare, pe podium la etapa județeană a Festivalului de Muzică Francofonă „Chants, Sons sur scéne” - 8 ore în urmă
Urmărire în trafic în Sighet. Un contrabandist a fost arestat - 9 ore în urmă
Cuvântul de învățătură al Preasfințitului Părinte Episcop Iustin, în duminica a patra din Postul Paștilor - 9 ore în urmă
Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul a slujit la Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Bixad - 10 ore în urmă
Prins cu droguri pe o stradă din Baia Mare de polițiștii locali - 11 ore în urmă
Moș Nicolae a trecut cu multe daruri și prin Rozavlea
În jurul nostru există numeroși oameni care au nevoie de sprijin. Bătrâni, bolnavi, familii cu mulți copii…
Acum, în prag de sărbători, când e agitație și toată lumea aleargă prin magazine după cele mai bune produse, ar trebui să fim mai mulțumitori și să ne aducem aminte și de cei care nu au.
Moș Nicolae a trecut zilele acestea și pe la trei familii din Rozavlea, care se află într-o situație mai grea. Ajutoare i-a avut pe părintele Ioan-Florin Vlad și pe alți credincioși cu suflet mare. Pentru moment, casele lor s-au umplut de bucurie, iar grija zilei de mâine s-a mai diminuat puțin.
„Nu vreau să mă laude nimeni, nu caut asta, să mă laude Dumnezeu… împreună cu toți care au fost alături de mine și au răspuns PREZENT la această inițiativă.
Nu vreau să victimizez ceva… vreau, iubiții mei, să vă arăt realitatea în care trăim, atât, de restul are grijă Dumnezeu. Avem aici greutatea a trei familii: una cu 11 copilași și al 12-lea pe drum, a doua cu 2 copilași și a treia cu 5 copilași.

Vreau să va spun cum e să simți cu adevărat bucuria sărbătorilor din trecut… de mult apuse… când știam să prețuim familia, aproapele, știam să împărțim colțul de pâine și nu ne plângeam de lipsuri.
Aceste familii, mi-au intrat la suflet și mi-au oferit o adevărată lecție, știu să se roage TOȚI, merg la școală chiar dacă se află în situații dificile, nu le este rușine, își poartă crucea. Mi-au spus atât de profund și frumos cuvântul magic: MULȚUMIM, PĂRINTE! Nu mi-au cerut nimic altceva, n-au zis ca au nevoie de x sau y, erau entuziasmați de ceea ce Sfântul Nicolae le-a adus. Și nu mai aveau nicio lipsă, casa era plină și nu mai aveau nevoie de nimic.
Aș vrea să vă spun tare multe… ce am trăit azi e prea greu de exprimat în cuvinte, e greu și de purtat în gând această suferință a lor, dar să o trăiești pe viu.
Am dus aproximativ tot ce e nevoie într-o casă, așadar să nu uităm vine și Moș Craciun. Popa’ bate din nou din gură și la ușa dumneavoastră, lista moșului rămâne în continuare deschisă, își caută în continuare spiriduși. Dacă doriți să luați parte la aceste bucurii aduse copilașilor vă aștept telefonul, comentariul și deschiderea înspre ei, așa deschidem ușa spre RAI.
Ar fi bine sa ne punem în locul lor, să ne gândim cum ar fi să dormim în frig ca și ei… Sau copiii noștri să fie într-o situație asemănătoare, să ducem lipsuri… și să le arătăm ce înseamnă cu adevărat SA NU AI, nu cum se plâng ai noștri ca nu au Iphone 14″, transmite pr. Ioan-Florin Vlad de la Parohia Ortodoxă „Șesu-Mănăstirii” Rozavlea.
Lavinia-Codruța HERMAN















