Calificare la turneul semifinal pentru juniorii 2 de la Academia de Handbal Minaur - 26 minute în urmă
Eleve de la Colegiul Tehnic „George Barițiu” Baia Mare, pe podium la etapa județeană a Festivalului de Muzică Francofonă „Chants, Sons sur scéne” - 1 oră în urmă
Urmărire în trafic în Sighet. Un contrabandist a fost arestat - 3 ore în urmă
Cuvântul de învățătură al Preasfințitului Părinte Episcop Iustin, în duminica a patra din Postul Paștilor - 3 ore în urmă
Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul a slujit la Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Bixad - 3 ore în urmă
Prins cu droguri pe o stradă din Baia Mare de polițiștii locali - 4 ore în urmă
Scriitorii maramureșeni Nicolae Scheianu și Rodica Brad-Păuna și-au lansat volumele de versuri de Ziua Internațională a Poeziei, la Bibliotecă - 4 ore în urmă
Concurs de tragere pentru polițiști - 4 ore în urmă
6 elevi ai Colegiului Național „Gheorghe Șincai” Baia Mare au obținut rezultate foarte bune la Olimpiada de Limba italiană, în etapa județeană - 6 ore în urmă
Ziua Mondială a Sindromului Down a reunit tineri, părinți și invitați speciali, la Centrul „CASPEV” din Baia Mare - 7 ore în urmă
Învățăturile lui Nea Polițistu’ către copiii aflați în vacanță
Având în vedere că vacanţa de iarnă e ca și sosită, poliţiştii de prevenire le transmit copiilor câteva sfaturi despre ceea ce înseamnă o conduită preventivă în această perioadă
- când rămâneţi singuri acasă, este bine să încuiaţi uşa cu cheia; când cineva bate sau sună la ușă, să vă uitați prin vizor, să vedeți cine e și să nu deschideţi uşa necunoscuţilor, chiar dacă aceştia susţin că sunt trimişi de părinţii voştri sau de alte rude;
- când vă aflaţi singuri pe stradă, să nu purtaţi la vedere telefoane mobile, lănţişoare sau alte bijuterii, deoarece acestea reprezintă o tentaţie pentru hoţi;
- să aveţi curaj să spuneţi NU invitaţiilor ori rugăminţilor necunoscuţilor, deoarece nu puteţi cunoaşte intenţiile ascunse ale acestora;
- când plecaţi de acasă, anunţaţi-vă părinţii despre locul unde vă aflaţi;
- în cazul în care sunteţi victima unui conflict, a unui furt sau a unui comportament dubios ori agresiv, să anunţaţi imediat părinţii, profesorii sau poliţiştii de proximitate pe care îi întâlniţi;
- nu luaţi în considerare eventualele mesaje primite pe telefon sau pe e-mail în care sunteţi desemnaţi câştigători, fără temei, al vreunui concurs ori sondaj, organizat de o firmă de renume şi cu o puternică reputaţie; să nu acceptaţi în niciun caz să trimiteţi persoanelor necunoscute bani în avans pentru aducerea unui premiu, la care aţi fost ales câştigător.
- utilizarea articolelor pirotehnice poate genera consecinţe imprevizibile şi periculoase. De aceea trebuie utilizate doar în condiţiile legii.















