PS Timotei a săvârșit Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfințite în Parohia Ardusat (FOTO) - 18 minute în urmă
De vizitat: Maramureșul pune în scenă adevărate spectacole cromatice - 35 minute în urmă
Ministerul Educaţiei: 25 de elevi au obţinut media 10 la simularea Evaluării Naţionale - 11 ore în urmă
Taragotistul Ioan Berci, originar din Groși, a fost condus pe ultimul drum - 12 ore în urmă
„Împădurim Maramureșul”: 5.000 de puieți vor fi plantați la Șomcuta Mare - 12 ore în urmă
Vremea exactă în Maramureș, sâmbătă, 17 aprilie - 16 ore în urmă
Precizări: Cetăţenii vaccinaţi anti-COVID-19 în străinătate pot face rapelul în România. Care este procedura - 18 ore în urmă
Fotbal feminin, Liga 1. ACSF Fotbal Feminin Baia Mare va continua fără antrenor după plecarea lui Liviu Ivasuc. Care va fi strategia clubului - 18 ore în urmă
Vizite arhierești în Hideaga și Colțirea - 19 ore în urmă
De vorbă cu un tehnician nutriționist băimărean: De unde ne luăm vitaminele, enzimele, mineralele, proteinele de care organismul are nevoie - 19 ore în urmă
Situația actualizată: Cum se vor desfășura cursurile în fiecare localitate din Maramureș, săptămâna viitoare. Vezi lista completă, în funcție de scenarii
Autoritățile maramureșene au actualizat scenariile după care se vor desfășura cursurile în cursul săptămânii viitoare, în conformitate cu incidența cazurilor de COVID-19 la mia de locuitori. Lista localităților a suferit modificari față de săptămâna anterioară. Cu toate acestea, municipiul Baia Mare rămâne în scenariul roșu.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență s-a întrunit în ședință extraordinară, în sistem online, și a aprobat scenariile de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar din județul nostru pentru perioada 1-5 martie a.c., a precizat președintele CJSU, prefectul Nicolae-Silviu Ungur.
Sunt 104 de unități de învățământ/structuri care vor desfășura cursuri în scenariul roșu, 156 unități de învățământ/structuri care vor funcționa în scenariul galben, 121 unități de învățământ/structuri care vor avea cursuri în scenariul verde, iar 16 unități de învățământ/structuri vor avea cursuri online, cele din localitățile carantinate zonal: Gârdani, Remetea Chioarului, cu satele aparținătoare, Recea cu satele aparținătoare, Groși cu satele aparținătoare, Rona de Jos, Șișești cu satele aparținătoare și Tăuții Măgherăuș cu satele aparținătoare a mai precizat prefectul de Maramureș.
„Scenariile au fost aprobate, urmare a propunerilor Consiliilor de Administrație ale unităților de învățământ din fiecare localitate, avizate de către Inspectoratul Școlar Județean Maramureș și Direcția de Sănătate Publică Maramureș, respectiv a ratei de incidență cumulate în ultimele 14 zile transmisă de către DSP. În funcție de evoluția situației epidemiologice, situația prezentă poate fi actualizată și modificată”, a explicat Dan Bucă, purtătorul de cuvânt al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Maramureș, entitate care ia deciziile importante în județ în perioada pandemiei COVID-19.
Ca o mențiune, scenariile au fost aprobate în concordanță cu incidența cazurilor de COVID-19 la mia de locuitori în localitățile din Maramureș, aferentă zilei din 26 februarie. Foarte important de precizat este faptul că pragurile de scenariu diferă în situația desfășurării activității școlare față de situația raportărilor epidemiologice în conformitate cu incidența cazurilor la mia de locuitori.
Dacă în cel de-al doilea caz, pragurile sunt 1,5 și 3 cazuri la mie, în ceea ce privește redeschiderea școlilor, pragurile dintre scenariile verde/galben, respectiv galben/roșu, sunt 1 și 3 cazuri la mia de locuitori.
Vezi incidența de vineri, pe localități, în județ, AICI! Mai mult decât atât, lista unităților de învățământ din Maramureș și scenariul în care se înscrie, poate fi consultată AICI!
Iată ce înseamnă fiecare scenariu în parte!
-Scenariul verde: incidența este mai mică sau egală cu 1; se reiau cursurile față în față în toate unitățile.
-Scenariul galben: incidența este mai mare de 1, dar mai mică sau egală cu 3; se reiau cursurile față în față numai în creșe și grădinițe, clasele 0-4, respectiv anii terminali de gimnaziu și liceu, clasele 8, 12, 13 sau chiar 11 unde este cazul; restul, online.
-Scenariul roșu: incidența este mai mare de 3, dar mai mică sau egală cu 6; se reiau cursurile față în față, numai în creșe și grădinițe și clasele 0-4; restul, inclusiv anii terminali, online.
-Când o localitate are o incidență mai mare de 6, localitatea se află în carantină, iar ca urmare, toate cursurile se desfășoară strict online.
C.Ț.