CS Minaur, meci acasă cu Rapid – o restanță din etapa a 11-a - 4 ore în urmă
S-a decis redeschiderea traficului rutier și pietonal pe podul de pe DJ 188, din Vișeu de Jos, dar cu unele restricții - 6 ore în urmă
Oare este vorba de suveranism european? - 6 ore în urmă
Daniela Onița-Ivașcu a fost numită director al OCPI Maramureș - 7 ore în urmă
Mesajul lui Mircea Lucescu din spital: „Sunt bine, nu sunt motive de îngrijorare” - 8 ore în urmă
Încă o echipă de fotbal a Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” Baia Mare s-a calificat la etapa județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar 2025-2026 - 8 ore în urmă
Bolojan s-a răzgândit, fundația lui Mihai Neșu scapă de plata impozitului - 8 ore în urmă
Trei sportivi din cadrul CS Știința Electro Sistem Baia Mare au participat la un cantonament intensiv în pădurile spaniole - 8 ore în urmă
Elevii Colegiului Economic „Nicolae Titulescu”, premiați la concursul de afișe cu „Acordarea primului ajutor în caz de accidente” - 9 ore în urmă
O nouă întâlnire dedicată cadrelor didactice debutante în cadrul proiectului „Hub-ul Învățătorilor” - 9 ore în urmă
Ședința solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române: PS Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, și PS Timotei, prezenți la eveniment!
Ședința solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române: PS Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, și PS Timotei, prezenți la eveniment!
Vineri, 28 octombrie 2022, în Aula „Teoctist Patriarhul” din incinta Palatului Patriarhiei a avut loc ședința solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, sub președinția Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României.
Evenimentul a debutat cu săvârșirea Slujbei Tedeumului de către Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, în prezența membrilor Sfântului Sinod, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. De asemenea, ierarhii Eparhiei noastre, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin și Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar, participă la această ședință de lucru.
În cadrul ședinței au fost prezentate activitățile de la nivelul eparhiilor românești din țară și străinătate privind marcarea Anului omagial și comemorativ 2022 și au fost dezbătute și o serie de subiecte de ordin teologic, liturgic și administrativ. La ședința solemnă au fost invitați și membrii delegației Mitropoliei de Veria, Naousa și Kampania, în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Pantelimon, care a rostit un cuvânt de mulțumire. În cuvântul de deschidere, PF Daniel a prezentat volumul „Anuarul Sfântului Sinod an VII (2022)” publicat la Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, lucrare care se publică anual și care cuprinde sinteza activităților desfășurate la nivelul eparhiilor. Volumul a fost oferit în dar fiecărui membru al Sfântului Sinod participant la lucrările.
Ierarhii membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s‑au întrunit apoi în comisiile sinodale pentru întocmirea referatelor privind temeiurile repartizate: Comisia pastorală, monahală și socială; Comisia teologică, liturgică și didactică; Comisia canonică, juridică și pentru disciplină; Comisia pentru comunități externe, relații interortodoxe, intercreștine și interreligioase, referate prezentate în final în plen de către raportorii celor patru comisii.
Pr. Adrian Dobreanu
Responsabil Comunicații Media-Online



















