„De la literă la sens”: o nouă sesiune de formare profesională a adus împreună cadrele didactice debutante, în Baia Mare - 7 minute în urmă
Lista stranierilor anunțată de Hagi pentru amicalele cu Georgia și Țara Galilor de luna viitoare - 43 minute în urmă
Sir David Attenborough, împlinește astăzi 100 de ani - 50 minute în urmă
Biblioteca din Groși a intrat într-un proces de reabilitare și modernizare - 1 oră în urmă
Dirty Shirt susține Fight for Animals la concertul din Baia Mare - 1 oră în urmă
Rânduiala Transcendenței (foileton 3) - 2 ore în urmă
Elevi ai Liceului Tehnologic de Transporturi Auto Baia Sprie, în vizită la Facultatea de Inginerie din Baia Mare - 2 ore în urmă
Muzeul Tărnița din Băița a sărbătorit un an de la deschidere printr-un eveniment special - 2 ore în urmă
Demersurile de construire a unui centru de zi dedicat copiilor și tinerilor cu dificultăți comportamentale prind contur la Tăuții Măgherăuș - 3 ore în urmă
Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Când țipi la copilul tău în criză, îl împingi mai adânc în ea - 3 ore în urmă
Se arată un început nou pentru campioană: Noul președinte al CFR Cluj este, acum, oficial, băimăreanul Cristi Balaj. El a confirmat vestea!
Se arată un început nou pentru campioană! Noul președinte al CFR Cluj este, acum, oficial, băimăreanul Cristi Balaj. El a confirmat vestea!
CFR Cluj are președinte, după mai bine de jumătate de lună de la demiterea lui Marian Copilu, care s-a produs deodată cu cea a lui Marius Șumudică. Cristi Balaj a confirmat înțelegerea cu campioana României, așadar zvonurile din ultima vreme s-au adeverit.
„Confirm înțelegerea cu CFR Cluj, aceasta urmează să fie parafată în perioada următoare. În urma discuțiilor cu acționarii, am rămas plăcut impresionat de proiectele serioase pe care mi le-au prezentat, în mod sprecial de cel al înființării unei academii de juniori care va aduce un plus valoare nu doar pentru viitorul clubului, cât și pentru echipa națională.
Discuțiile abordate au vizat atribuțiile funcției de președinte, iar singurul subiect legat de arbitraj a fost nevoia implementării sistemului VAR în România pentru a elimina greșelile majore. Atenția mea se îndreaptă acum și către decizia WADA de a declara Agenția Națională Anti-Doping ca fiind neconformă până la adoptarea noii legi anti-doping. Am decis ca preluarea funcției de președinte al CFR Cluj să fie făcută imediat după ce proiectul de lege în derulare intră pe făgaș normal în Parlament și este asigurată procedura de urgență propusă în urma ședinței de Guvern”, arată pe Facebook Cristi Balaj.
CFR Cluj l-a convins pe Cristi Balaj să preia funcția de președinte al clubului, acesta fiind ademenit cu un salariu amețitor în Gruia, 25.000 de euro lunar, conform informațiilor ProSport. Fostul arbitru internațional se va afla pentru prima oară în postura de a conduce un club de fotbal, însă a mai ocupat funcții cu caracter managerial. După retragerea din arbitraj din 2016, a ocupat funcția de consilier la Ministerul Tineretului și Sportului, iar în 2019 a devenit președintele Agenției Naționale Anti Doping, după ce anterior fusese și președinte al Asociației Județene de Fotbal Maramureș. Pe lista pentru postul de președinte al lui CFR Cluj s-au mai aflat Dani Coman, care a refuzat oferta pentru a continua la FC Hermannstadt, dar și Florin Prunea, care însă nu a fost pe placul ardelenilor în cele din urmă, mai arată ProSport. Preşedintele ANAD are o imagine foarte bună, păstrată din timpul perioadei în care a fost arbitru şi preşedinte la AJF Baia Mare, dar şi datorită recredibilizării Agenţiei Naţionale AntiDoping, care a putut inclusiv să-şi redeschidă laboratorul de la Bucureşti, mai arată și DigiSport. Rămâne de văzut cum va decurge mandatul ca președinte al CFR Cluj, campioana României en-titre!
C.Ț.















