Sărbătoarea Munților Țibleș: Se va urca la Monumentul din Vârful Țibleșului pentru a înălța la cer mulțumiri și rugăciuni
În 19 – 20 iulie are loc Sărbătoarea Munților Țibleș, ediția a XII-a. De Sfântul și Slăvitul Prooroc Ilie Tesviteanul se va urca la Monumentul din Vârful Țibleșului (1839 m).
Programul este următorul:
Sâmbătă, 19 iulie
17:00 – 17:30 – Întâlnirea – la Casa Tradițională a Groșenilor
17:30 – Plecarea – în procesiune pe Calea Muntelui până la altarul de vară din Pleșa Țibleșului
18:00 – Slujba Vecerniei, urmată de parastasul pentru eroii și binefăcătorii localității
20:00 – Agapa frățească – la Căminul Cultural din localitate
Duminică, 20 iulie
06:30 – Pornirea spre monumentul din Vf. Țibleș – 1839 m, la hotarul dintre cele trei regiuni:
Țara Maramureșului, Țara Lăpușului și Țara Năsăudului
10:00 – Sfânta și dumnezeiasca Liturghie, urmată de parastasul eroilor
16:00 – Agapa frățească – la coborâre, pe Valea Țibleșului, gospodarii satului vă așteaptă cu masa întinsă
„Vă așteptăm cu mare drag, că dară munte cu munte se-ntâlnește, d-apoi om cu om!”, este invitația organizatorilor.
Foto arhivă (sursa – Centrul de Informare Turistică Târgu Lăpuș)














