Colonelul Balaș Sergiu de la ISU Maramureș a trecut în rezervă după o carieră dedicată siguranței comunității - 51 minute în urmă
Trofeul Maramureșului Royal Alpin 2026 aduce patru zile de off-road spectaculos la Cavnic - 1 oră în urmă
Concursul județean „Primăvara în imagini” a adus rezultate deosebite pentru două eleve din Cicârlău - 2 ore în urmă
Izvorul cu două nume din comuna Fărcașa, readus la viață; Apa este potabilă, iar zona va fi amenajată pentru localnici - 2 ore în urmă
Experiență de formare internațională în Croația pentru trei cadre didactice din Seini - 3 ore în urmă
Lansarea volumului de poezie „Atemporal/ Zeitlos”, semnat de Alexandru Sabou, a reunit scriitori, oameni de cultură și elevi la Biblioteca Județeană din Baia Mare - 4 ore în urmă
Începe modernizarea drumului dintre Ocna Șugatag și Ferești - 4 ore în urmă
Șoferi și pietoni din Baia Mare, informați privind riscurile consumului de substanțe psihoactive - 5 ore în urmă
Atenționare pentru cei care merg la mare: bacterie periculoasă în apă. Ce trebuie să știi înainte de vacanță - 5 ore în urmă
Programul „Școala Mamei” continuă în Baia Mare: cursuri dedicate sarcinii și de puericultură la Spitalul Județean de Urgență și la Policlinica nr. 2 - 5 ore în urmă
Rugby: Băimăreanul Eugen Apjok, antrenorul naționalei României!
Rugby: Băimăreanul Eugen Apjok, antrenorul naționalei României!
Antrenorul principal al naționalei de rugby a României, Andy Robinson demisionează din această funcție, arată FRR. El a preluat echipa națională în septembrie 2019, cu el pe banca tehnică România disputând 24 de meciuri, din care a câștigat 12, unul la masa verde (cu Belgia în 2020).
În acest an, Stejarii au disputat 11 meciuri din care au câștigat cinci. „După o serie de rezultate dezamăgitoare din ultimele șase luni pe teren și în afara lui am decis să mă retrag din funcția de antrenor principal al României. Simt că am dus echipa României cât de departe am putut și că e momentul potrivit ca un antrenor român să preia echipa. Vreau să mulțumesc jucătorilor și staff-ului pentru efortul depus de-a lungul ultimilor trei ani și să le urez toate cele bune pentru Cupa Mondială 2023”, a declarat Andy Robinson.
Noul staff al echipei naționale va fi condus de Eugen Apjok – antrenor principal, el avându-i alături pe David Ellis – antrenor apărare, Stephen Scott – antrenor compartiment înaintare, Valentin Ursache – antrenor zona contact, Mihăiță Lazăr – antrenor jocul în grămada ordonată, Viorel Lucaci – antrenor jocul în margine, Sosene Anesi – antrenor treisferturi. „Numirea mea ca antrenor al echipei naționale este o onoare, și în acelasi timp, o mare provocare și responsabilitate. Am acceptat propunerea cu sentimentul că pot duce mai departe munca predecesorului meu căruia vreau să-i mulțumesc pe această cale pentru tot ce a făcut la echipa națională, astfel încât să reușim în timpul rămas până la Cupa Mondială să construim în jurul unei viziuni comune care să reflecte cât mai fidel cultura și spiritul rugbyului românesc. Nu în cele din urmă vreau să mulțumesc președintelui clubului CSM Știința Baia Mare pentru înțelegerea arătată referitor la această oportunitate”, a declarat Eugen Apjok, noul antrenor principal al României.
Naționala de rugby a României este calificată la Cupa Mondială de Rugby ce va avea loc la anul în Franța. Stejarii se află în Grupa B și vor debuta pe 9 septembrie cu Irlanda, la Bordeaux, apoi vor juca pe 17 septembrie, Africa de Sud (Bordeaux), pe 30 septembrie, Scoția (Lille) și pe 8 octombrie, Tonga (Lille). În ce privește începutul anului viitor, Stejarii vor întâlni în primul meci al Rugby Europe Championship, competiție ce va avea un format competițional nou, pe teren propriu, pe 4 februarie, Polonia, mai arată acum FRR.
DirectMM.ro















