Share
Revin furtunile în Maramureș!: Sărbătoarea Sfântului Ilie aduce mai multe avertizări de manifestări de instabilitate atmosferică dar și de pericol de inundații

Revin furtunile în Maramureș!: Sărbătoarea Sfântului Ilie aduce mai multe avertizări de manifestări de instabilitate atmosferică dar și de pericol de inundații

Revin furtunile în Maramureș, anunță specialiștii în meteorologie și hidrologie. Primele descătușări după caniculă s-au înregistrat deja, mai întâi dimineață în jumătatea vestică a județului și la amiază în cea estică și în zona montană înaltă.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) și Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) au emis noi avertizări de specialitate, de diverse tipuri, care vizează și regiunea noastră în intervalul imediat următor. Iar aici ne referim de azi până mâine.

Tradiția populară spune că praznicul religios al Sfântului Ilie vine întotdeauna cu furtuni însoțite de descărcări electrice. Anul acesta așteptările se confirmă. Vom avea parte de furtuni trecătoare, însoțite de tot alaiul de fenomene electrice, tunete și fulgere. Mai mult decât atât, există posibilitatea producerii de inundații în unele zone din regiunea noastră ca urmare a averselor.

Maximele zilei de luni, 19 iulie, vor fi de la 22 la 27-29 grade, iar minimele de la 9-13 la 19 grade. Se vor înregistra furtuni specifice sezonului estival, care vor lăsa local unele cantități mari de apă. Acestea vor fi marcate prin avertizări de tip nowcasting, respectiv cele pentru fenomene imediate periculoase. Marți și miercuri, vom avea vreme răcoroasă pentru luna iulie, cu maxime de la 13-19 la 22 grade și minime de la 7 la 9-13 grade respectiv de la 9-13 la 19 grade, în funcție de zonă, dar și de intervale de timp viitoare. În plus, se vor înregistra ploi pe arii extinse, local însemnate cantitativ. O încălzire va fi începând cu joi, 22 iulie. Iată avertizările în vigoare lansate de meteorologi și hidrologi! Aici sunt avertizările emise pentru interval, însă acestea vor fi dublate, în măsura în care va fi necesară, cu avertizările pe coduri de tip nowcasting.

AVERTIZĂRI METEOROLOGICE

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 19 iulie, ora 10:00 – 20 iulie, ora 10:00
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată

Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a țării. Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 20…30 l/mp și izolat 40 l/mp.

COD PORTOCALIU

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică accentuată, ploi abundente
Interval de valabilitate: 19 iulie, ora 14:00 – 20 iulie, ora 10:00

În zonele de munte, în Transilvania, Maramureș, jumătatea de nord a Moldovei, iar spre seară și în cursul nopții de luni spre marți (19/20 iulie) și în Banat, cea mai mare parte a Olteniei și în nord-vestul Munteniei, vor fi averse torențiale, descărcări electrice și pe alocuri vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 35…50 l/mp și izolat peste 60…80 l/mp.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie a anunțat faptul că va actualiza prezentul mesaj.

AVERTIZĂRI HIDROLOGICE

FENOMENELE VIZATE:

Scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale COTELOR DE APӐRARE.

BAZINELE HIDROGRAFICE AFECTATE:

Vișeu, Iza, Tur, Someș, Crasna, Ier, Barcău, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureș, Bega Veche, Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna, afluenţii mici ai Dunării aferenţi sectorului amonte S.H. Gruia, Drincea, Desnăţui, Jiu, Olt, Vedea, Argeş, Ialomiţa, Siret, Prut.

MOMENTUL PRODUCERII FENOMENELOR VIZATE:

Data: 19.07.2021 ora 12:00 – 21.07.2021 ora 24:00

Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 48 de ore, se actualizează Atenţionarea Hidrologică nr. 76 din 18.07.2021, după cum urmează:

COD GALBEN

În intervalul 19.07.2021 ora 12:00 – 21.07.2021 ora 24:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureș), Tur (judeţul Satu Mare), Someșul Mare (judeţul Bistrița Năsăud), Someșul Mic – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (judeţele: Cluj și Bihor), Someș – afluenții mici aferenți sectorului aval S.H. Dej (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureș și Satu Mare), Crasna (judeţele: Sălaj şi Satu Mare), Ier (judeţele: Satu Mare şi Bihor), Barcău (judeţele: Sălaj şi Bihor), Crişul Repede – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Cluj şi Bihor), Crişul Negru – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Bihor şi Arad), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Mureș – bazin amonte S.H. Glodeni și afluenţii aferenți sectorului aval S.H. Glodeni (judeţele: Harghita, Mureş, Bistriţa Năsăud, Cluj, Alba, Sibiu, Hunedoara şi Arad), Bega Veche, Bega (judeţul Timiş), Timiş – bazin amonte S.H. Lugoj şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Lugoj, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera (judeţele: Timiş şi Caraş Severin), Cerna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Gorj şi Caraş Severin), afluenţii mici ai Dunării aferenţi sectorului amonte S.H. Gruia (judeţele: Caraş Severin şi Mehedinţi), Drincea, Desnăţui (judeţele Mehedinţi şi Dolj), Jiu – bazin amonte S.H. Podari (judeţele: Hunedoara, Gorj, Mehedinţi şi Dolj), Olt – bazin amonte S.H. Hoghiz şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Hoghiz (judeţele: Harghita, Covasna, Brașov, Sibiu, Vâlcea, Argeş, Gorj, Dolj şi Olt), Vedea – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Argeş, Olt şi Teleorman), Argeș – bazin superior, Dâmboviţa – bazin superior (judeţele: Argeș şi Dâmbovița), Ialomița – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (judeţele: Dâmbovița, Prahova, Ilfov și Ialomița), Buzӑu – bazin superior amonte S.H. Nehoiu (judeţele: Braşov, Covasna şi Buzău), Suceava (judeţul Suceava), Moldova (judeţele: Suceava şi Neamţ), Bistriţa (judeţele: Suceava, Neamț, Harghita şi Bacău), Trotuș – bazin superior şi mijlociu și afluenți bazin inferior (judeţele: Harghita, Neamț, Bacău și Vrancea), Bârlad – bazin amonte S.H. Vaslui şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Vaslui (judeţele: Neamţ, Iaşi, Vaslui, Bacău, Vrancea şi Galaţi), Siret – afluenţii mici aferenţi sectorului amonte confluenţӑ cu râul Trotuş (judeţele: Suceava, Neamţ, Botosani, Iaşi, Bacău şi Vrancea), Prut – afluenții aferenți sectorului amonte confluență cu râul Jijia (judeţele: Botoșani și Iași), Jijia – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Botoșani și Iași).

COD PORTOCALIU

În intervalul 19.07.2021 ora 14:00 – 20.07.2021 ora 24:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureș), Someșul Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Bistrița Năsăud), Someșul Mic – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (judeţele: Cluj și Bihor), Someș – afluenții mici aferenți sectorului aval S.H. Dej (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureș și Satu Mare), Crasna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Sălaj şi Satu Mare), Crişul Repede – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Cluj şi Bihor), Crişul Negru – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Bihor şi Arad), Crişul Alb – bazin amonte S.H. Gurahonţ şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Gurahonţ (judeţele: Hunedoara şi Arad), Mureș – bazin amonte S.H. Glodeni și afluenţii aferenți sectorului aval SH. Glodeni (judeţele: Harghita, Mureş, Bistriţa Năsăud, Cluj, Alba, Sibiu, Hunedoara şi Arad), Bega (judeţul Timiş), Timiş – bazin amonte S.H. Lugoj şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Lugoj, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera (judeţele: Timiş şi Caraş Severin), Cerna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Gorj şi Caraş Severin), afluenţii mici ai Dunării aferenţi sectorului amonte S.H. Gruia (judeţele: Caraş Severin şi Mehedinţi), Jiu – bazin amonte S.H. Rovinari (judeţele: Hunedoara și Gorj), Gilort (judeţul Gorj), Motru – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Gorj şi Mehedinţi), Olt – bazin amonte S.H. Micfalău şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Micfalău (judeţele: Harghita, Covasna, Brașov, Sibiu, Vâlcea, Argeş, Gorj, Dolj şi Olt), Suceava (judeţul Suceava), Moldova (judeţele: Suceava şi Neamţ), Bistriţa – bazin amonte Ac. Izvorul Muntelui şi afluenţii aval Ac. Izvorul Muntelui (judeţele: Suceava, Neamț, Harghita şi Bacău), Trotuș – bazin superior şi mijlociu și afluenți bazin inferior (judeţele: Harghita, Neamț, Bacău și Vrancea), Prut – afluenții aferenți sectorului amonte confluență cu râul Jijia (judeţele: Botoșani și Iași), Jijia – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Botoșani și Iași).

Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri din judeţele: Caraş Severin, Hunedoara, Alba, Suceava, Neamţ, Harghita, Mureş, Vâlcea şi Sibiu.

Specialiștii menționează că fenomenele hidrologice periculoase se pot produce şi pe afluenții de grad inferior ai râurilor menționate.

În funcție de evoluția fenomenelor hidrometeorologice vom reveni cu actualizarea prognozei hidrologice.

C.Ț.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu