Știința Explorări, înfrângere în trei seturi în fața campioanei - 5 ore în urmă
Locul 3 pentru echipa U13 de la Academia „Emeric Dembroschi” la Cupa Someșul - 5 ore în urmă
Cinci clasări pe podium pentru Fabrica de Campioni la etapa zonală de atletism - 7 ore în urmă
Yuliya Dumanska, despre partida cu Thuringer: „A fost un meci super greu, atât fizic, cât și psihic” - 8 ore în urmă
Concert Lupii lui Calancea în Baia Mare - 9 ore în urmă
Șase cadre didactice din Maramureș au participat la o mobilitate de formare în cadrul programului Erasmus+, în Italia - 10 ore în urmă
Acțiuni de informare și prevenire a cancerului în rândul seniorilor băimăreni - 10 ore în urmă
La Seini a avut loc Sesiunea Județeană de Studii și Comunicări Științifice a Profesorilor de Geografie, reunind cadre didactice din Maramureș și Satu Mare - 12 ore în urmă
Doi „zimbri” în lotul României pentru meciul cu Germania - 14 ore în urmă
Ploaie de goluri în amicalul CS Minaur – Academica Recea - 15 ore în urmă
S-a desfășurat Consfătuirea județeană a profesorilor de religie din Maramureș
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, miercuri, 7 octombrie, cu începere de la ora 14:00, pe o platformă online s-a desfășurat Consfătuirea județeană a profesorilor de religie din Maramureș, întâlnire care a fost prezidată de Pr. Prof. Hoban Florin, inspector școlar pentru disciplina religie.
Potrivit Arhid. Adrian Dobreanu, Responsabil Comunicații Media-Online, la începutul consfătuirii, părintele inspector a transmis binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Iustin alături de îndemnul adresat de Preasfinția Sa dascălilor „de cuget și simțire românească” pentru a fi lumină în școli și în comunitate, deoarece ei sunt „tezaurul Bisericii și comoara neamului nostru românesc”, cu prilejul Zilei Mondiale a Educației.
În prima partea a consfătuirii, au fost prezentate punctele stabilite pentru ordinea de zi: OM numărul 3.125/2020 privind structura noului an școlar 2020-2021; procedurile de mobilitate ale cadrelor didactice elaborate de către Ministerul Educației și Cercetării; pregătirea pentru inspecțiile de specialitate la ora de religie; susținerea gradelor didactice I și II și discutarea aspectelor privind înscrierea elevilor la ora de religie pentru anul în curs, toate fiind prevăzute în contextul actual al pandemiei de coronavirus prin următoarele acte normative: OM nr. 5.574/17.09.2020; OM nr. 5.565/14.09.2020; OM nr. 5.545/10.09.2020, OM nr. 5528/08.09.2020 ș.a.
În partea a doua a întâlnirii, cadrele didactice din județul Maramureș au adresat întrebări inspectorului de specialitate pentru a lămuri unele aspecte care țin de disciplina religie, precum și de viața spirituală, duhovnicească a elevilor, majoritatea covârșitoare a acestora frecventând ora de religiile în instituțiile de învățământ preuniversitar.
„Disciplina Religie este o materie importantă pentru elevi și părinți, iar lucrurile trebuie să le gândim împreună, în perspectivă, cultivând iubirea pentru aproapele nostru și dragostea pentru Dumnezeu, pentru valorile Bisericii și credința neamului nostru românesc, în aceste vremuri mai puțin prielnice”, a subliniat în încheiere părintele Florin Hoban.















