Ne aflăm din punct de vedere liturgic în duminica a șaptea după Rusalii, fiind încă sub adumbrirea norului de pe muntele Taborului unde Mântuitorul Iisus Hristos S-a schimbat la față, precum și spre sfârșitul zilelor de postire rânduite de Biserică închinate praznicului Adormirii Maicii Domnului.
Conținutul scripturistic al Sfântalei Evanghelii din această zi este consemnat de Sfântul Apostol și Evanghelist Matei (cf. 9, 27-35) și ne relatează două minuni săvârșite de Hristos în Capernaum, și anume, vindecarea a doi orbi – care au văzut, pentru faptul că au crezut în puterea tămăduitoare a Fiului lui Dumnezeu, și a unui mut care era posedat de un demon – care a fost redat sănătos comunității respective, fără ca Mântuitorul să îl întrebe ceva, deoarece el nu putea să vorbească.
În urma acestor două minuni săvârșite de Hristos se poate desprinde printre altele o concluzie pentru persoanele în cauză, dar și pentru noi, cei de astăzi: prin vindecarea acestora se slăvește puterea lui Dumnezeu care lucrează pedagogic în viața noastră!
Ca de fiecare dată, cuvântul Evangheliei de atunci este actual și pentru zilele de astăzi. Adeseori și noi, chiar dacă avem ochii sănătoși și vedem multe în jurul nostru, poate că nu întotdeauna vedem și pe cine trebuie: adică pe Dumnezeu, Cel care a făcut toate și Căruia suntem datori să Îi fim recunoscători. Putem compara pe cei doi orbi din pericopa evanghelică cu orbii din zilele noastre care nu Îl văd pe Dumnezeu! Prin ochii trupești vedem pe cele lumești, iar prin ochii credinței putem vedea mântuirea: „Deschide-mi ochii, ca să văd lucrurile minunate ale Legii Tale!” (Psalmul 119, 18).
Referindu-ne și la duhul mut, fără de vorbire, și noi putem ajunge în aceeași situație, dar poate în alte contexte. Deși suntem diferiți de mutul din Evanghelia de astăzi, noi totuși ne asemănăm cu el pentru că în vorbirea noastră multă – uneori sau de multe ori fără folos–, uităm să Îl cuprindem și pe Dumnezeu. Pentru că nu vorbim ceea ce trebuie, pentru nu vorbim cuvintele care se cuvin să fie spuse. Duhul mut îl putem avea fiecare dintre noi atunci când nu auzim, sau mai bine zis, nu dorim să auzim cuvintele lui Dumnezeu, când nu dorim să postim sau când nu dorim să ne rugăm și să mulțumim pentru toate! Un cunoscut părinte contemporan spunea faptul că cine este surd la cuvintele lui Dumnezeu va ajunge repede mut înlăuntrul său, făcând „abstinență” de cele duhovnicești!
Cu cât trăim mai departe de Dumnezeu, de sfânta biserică, de aproapele nostru, de faptele bune și de milostenie, cu atât mai mult se instaurează în ființa noastră atitudinea omului rău care ne face orbi și muți, indiferenți și neputincioși la iubirea lui Hristos, Cel care ne așteaptă pe toți cu brațele deschise!
Pr. Adrian DOBREANU
Citește și
Pr. Adrian Dobreanu: Despre realitatea existenței demonilor – meditație la Duminica a 5-a după Rusalii
