În călătoria noastră duhovnicească ne aflăm în duminica a 7-a după Învierea Domnului, în praznic de Înălțare a Domnului nostru Iisus Hristos, un eveniment de taină, în care este mai important ceea ce nu se vede decât ceea ce se vede, pentru faptul că Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a început să se înalțe la Tatăl Său din „punctul” cel mai de jos, adică de la Iad, la care S-a pogorât și pe care l-a biruit.
Nu întâmplător Biserica a așezat și statornicit Duminica Sfinților Părinți care au participat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325, între două mari praznice ale creștinismului: Înălțarea Domnului și Pogorârea Sfântului Duh.
După Edictul de la Milan din anul 313 emis de către Sfântul Împărat Constantin cel Mare, a fost acordată libertate deplină credinței creștine. Cu toate acestea, din nefericire, la scurt timp, credința s-a văzut atacată din interior, mai exact de către ereticul preot Arie din Alexandria Egiptului – descris ca fiind mândru și neascultător – care, împreună cu adepții săi, susținea faptul că Hristos nu a fost Fiul lui Dumnezeu din veșnicie, ci o creatură a Tatălui. Din această cauză, existând multă tulburare în Imperiu datorită acestei învățături greșite, la cererea Părinților de atunci, în anul 325, a avut loc prima adunare generală a episcopilor, succesori ai Sfinților Apostoli, numită Sinod Ecumenic, la care au participat 318 de Sfinți Părinți.
Sinodul s-a desfășurat în sala de recepție a Palatului Imperial de la Niceea și a durat câteva luni iar tradiția menționează că la ședințele oficiale solemne de deschidere și închidere a participat însuși Împăratul Constantin cel Mare.
Nu mai intrăm în toate amănuntele discuțiilor din cadrul sinodului ci reținem faptul că învățătura greșită a lui Arie a fost respinsă și condamnată, consfințindu-se învățătura corectă despre dumnezeirea Fiului care a fost statornicită prin redactarea primelor 7 articole din Învățătura de credință (Simbolul credinței, Crezul), urmând ca la Sinodul al doilea Ecumenic de la Constantinopol din 381 să fie formulate celelalte 5 articole, astfel încât, secolul al patrulea din istoria creștinismului a devenit unul fundamental în fixarea învățăturii de credință ortodoxă.
Amintim faptul că la data de 16 iulie 518, în timpul păstoririi Patriarhului Ioan al II-lea al Constantinopolului a fost săvârșită Liturghia de proclamare a sărbătorii acestor Sfinți Părinți de la Sinoadele I și II – bărbați demni și responsabili, „luminători pe pământ” (cf. Troparului) – care au mărturisit dreapta credință ca temelie a mântuirii noastre.
Chiar dacă textul biblic al Evangheliei de astăzi nu face nicio referire cu privire la Duminica Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic, ci la ultima rugăciune a Mântuitorului din grădina Ghetsimani, prin puterea și lucrarea rugăciunii Dumnezeu a lucrat, lucrează și va lucra până la sfârșitul veacurilor prin Sfinții Părinți și oameni aleși ca să ferească Biserica de lupii cei răpitori pentru că Hristos îi spune lui Petru: „… pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui” (cf. Matei 16, 18).
Să ne rugăm așadar lui Dumnezeu ca să ne lumineze și să ne întărească în credința cea adevărată și mântuitoare, având model pe Sfinții Părinți de astăzi care au vorbit și mărturisit dumnezeirea cu cele mai alese și nemuritoare cuvinte de aur!
Pr. Adrian DOBREANU
Citește și
Pr. Adrian Dobreanu: Trei considerente cu privire la Praznicul Înălțării Domnului
