A fost hramul Mitropoliei Clujului Maramureșului și Sălajului - 3 ore în urmă
Elevii de liceu sunt invitați să se înscrie la Concursul de Eseu Filosofic „Emil Cioran”, ediția a II-a, organizat de domeniul Filosofie al Facultății de Litere din Baia Mare - 4 ore în urmă
A venit primăvara, revin și meciurile în Liga 4 - 4 ore în urmă
Elevii Școlii Gimnaziale „Ioan Slavici” Tăuții de Sus au participat la o mobilitate Erasmus+ în Malta - 5 ore în urmă
Teatrul Municipal Baia Mare, între cifre și pasiune culturală - 5 ore în urmă
Acțiune de colectare de deșeuri electrice la Recea - 6 ore în urmă
Cu ocazia Zilei Porților Deschise, vizită a polițiștilor la Centrul Maternal din Sighetu Marmației - 7 ore în urmă
Reprezentanți ai ASCOR Baia Mare, la Congresul Tinerilor Pro-Viață de la București - 8 ore în urmă
Întrerupere de energie electrică în Tăuții Măgherăuș pe 26 martie - 8 ore în urmă
Sprijin acordat de jandarmi unei femei cu un bebeluș căreia i s-a făcut rău în fața Palatului de Justiție - 8 ore în urmă
PS Părinte Episcop Iustin, vizită la Sanctitatea Sa Bartolomeu I
Sâmbătă, 8 februarie, Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, a primit în Fanar, pe Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului.
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Preasfinția Sa se află în pelerinaj în Capadocia, Constantinopol și Niceea, cu un grup de pelerini format din membri ai Administrației Eparhiale, stareți, starețe, protopopi, clerici și mireni din Eparhia Maramureșului și Sătmarului. În cadrul programului, pelerinii au fost primiți de Sanctitatea Sa, Bartolomeu I, Arhiepiscopul Constantinopolului – Noua Romă și Patriarhul Ecumenic, în sala de audiențe din incinta reședinței patriarhale.
În cadrul vizitei, Sanctitatea Sa, a urat un călduros bun-venit ierarhului și grupului de pelerini, după care a ținut un discurs despre relația Patriarhiei Ecumenice cu Biserica Ortodoxă Română, despre responsabilitatea creștinului de azi într-o societate modernă globalizată, explicând importanța perioadei liturgice în care ne aflăm, începutul Triodului.
Preasfințitul Părinte Iustin a mulțumit cu recunoștință Sanctității Sale pentru călduroasa și fraterna primire, menționând că pelerinajul se desfășoară cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care este locțiitorul tronului Cezareei Capadociei.
Întâlnirea a continuat cu un frumos schimb de daruri: Preasfințitul Părinte Iustin a oferit Sanctității Sale un epitrahil, un omofor, bedernița cu chipul Sfântului Ierarh Iosif Mărturisitorul, setul eparhial de engolpion și cruce, crucea voievodală maramureșeană, un album cu bisericile de lemn din Maramureș și „Jurnalul Fericirii” al N. Steinhardt, tradus în limba franceză.
Sanctitatea Sa i-a dăruit Preasfinției Sale un engolpion și un set de cărți despre Patriarhia Ecumenică și Sinodul I Ecumenic.
Foto: Arhid. Lucian Burnar – secretar eparhial/ Pr. Dr. Florin Stan – protopopul Lăpușului


















