Share
Parastas la Mănăstirea Rohia: 90 de ani de la nașterea Arhimandritului Serafim Man

Parastas la Mănăstirea Rohia: 90 de ani de la nașterea Arhimandritului Serafim Man

În 27 noiembrie se împlinesc 90 de ani de la nașterea Arhimandritului Serafim Man, stareț și duhovnic al Mănăstirii “Sfânta Ana” Rohia.

Azi, 23 noiembrie, în duminica a 26 a după Rusalii, la Mănăstire, după sfânta Liturghie, a fost oficiată slujba Parastasului pentru vrednicul de pomenire Arhim. Serafim Man.

Repere biografice

  • Arhimandritul Serafim (Ștefan) Man s-a născut la 27 noiembrie 1935, în satul Boiereni;
  • 23 noiembrie 1952 – la 17 ani  a intrat în obştea mănăstirii Rohia, fiind primit de stareţul Justinian Chira;
  • 20 iulie 1955 –  a fost tuns în monahism, primind numele de Serafim;
  • 1957 – a fost hirotonit ierodiacon, apoi ieromonah, slujind la mănăstire până în 1959;
  • 1959 – 1971 a slujit ca preot în parohiile Cupşeni, Băiuţ și Costeni;
  • 1971 – a revenit la mănăstirea de metanie;
  • 1973 – a fost numit stareţ al mănăstirii Rohia, pe care a condus-o până în 1984 când din motive de sănătate – cancer la gât – s-a retras;
  • părintele Serafim Man a absolvit Seminarul Teologic din Cluj – Napoca, Institutul Teologic Universitar din Sibiu, promoţia 1979;
  • 6 decembrie 1973 – a fost hirotesit Protosinghel, iar la 15 august 1982 a fost ridicat la rangul de Arhimandrit;
  • 1980 –  l-a primit pe Nicolae Steinhardt în obştea Mănăstirii şi l-a călugărit;
  • 27 decembrie 2012  PS Părinte Episcop Iustin i-a acordat în semn de preţuire și respect „Crucea Voievodală Maramureșeană”;
  • noiembrie 2010 –  la împlinirea vârstei de 75 de ani, a primit titlul de Cetăţean de onoare al Oraşului Târgu Lăpuş;
  • 12 februarie 2013 (dimineața)  – a trecut la Domnul.

Cărți publicate:

  • Mănăstirea Rohia;
  • Livada duhovnicească;
  • Adevăruri trăite, Învățături folositoare;
  • Un buchet de pilde și învățături creștine pentru tineri;
  • Crâmpeie de propovăduire din amvonul Rohiei;
  • Meditații duhovnicești;
  • Viața și Acatistul Sfântului Serafim de Sarov;
  • Rugăciunea domnească Tatăl nostru – tâlcuire.

A publicat multe predici si omilii în revistele teologice.

Veșnica pomenire!


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.





Lasă un comentariu