Maramureșenii au dat culoare celei de-a III-a ediții a evenimentului „România 1000” - 4 ore în urmă
Victorie la 20 de goluri diferență a „tricolorelor” în al doilea meci din grupele principale ale Campionatului Mondial - 5 ore în urmă
Se împlinesc opt ani de la plecarea la Domnul a Regelui Mihai I - 6 ore în urmă
Moșul a ajuns, încărcat de daruri, și la Sighet - 7 ore în urmă
A treia înfrângere consecutivă pentru CS Minaur, care a coborât pe locul 3 - 8 ore în urmă
Bărbat prins cu alcool cât pentru trei petreceri, acum în arest - 8 ore în urmă
Povestea completă a unui eșec - 8 ore în urmă
Controale pentru combaterea ilegalităților în transportul de mărfuri cu risc fiscal ridicat - 9 ore în urmă
Ziua Națională a României și 145 de ani de relații diplomatice între România și Franța- dublă sărbătoare celebrată la Marsilia - 10 ore în urmă
Zeci de kilograme de articole pirotehnice confiscate de polițiști în Baia Mare - 11 ore în urmă
În această duminică: PS Iustin a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare
Duminică, 3 ianuarie, duminica dinaintea Botezului Domnului, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, în fruntea unui sobor de preoţi şi diaconi.
Soborul a fost alcătuit din Arhim. Dr. Casian Filip, consilier eparhial social-filantropic şi misionar şi mare eclesiarh al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, Pr. Viorel Bud, Pr. Adrian Morar, Pr. Drd. Claudiu Ciascai, Pr. Ionuţ Pleş, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Ionuţ Todorca, consilier eparhial cultural, Arhid. Lucian Burnar, secretar eparhial, Arhid. Vlad Verdeş, inspector eparhial pentru catehizarea tineretului, Arhid. Dr. Nifon Motogna, administratorul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu, dirijorul Grupului psaltic „Theologos”, Diac. Valeriu Vana, Diac. Vasile Petru Pop.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul „Doxologia” al Catedralei, dirijat de Prof. Dr. Cosmin Lauran.
Credincioşii, veniţi în număr mare să se roage au ocupat doar o treime din spaţiul de rugăciune din biserică, marcat special în acest scop, iar ceilalți au ocupat spaţiul din catedrala propriu-zisă, de sus, aflată în faza de pictură, unde au urmărit Sfânta Liturghie pe un ecran mare, iar alții au stat în curtea lăcaşului de închinare.
Preasfiţitul Părinte Episcop Iustin a vorbit pe larg credincioşilor despre viaţa Sfântului Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului în toate, care pregătea venirea Mântuitorului.
„Ioan Botezătorul şi-a îndeplinit rolul şi a pregătit poporul pentru venirea lui Iisus şi pentru faptul că el n-a depăşit cu nimic mandatul pe care i l-a încredinţat Dumnezeu. Pentru că din cei născuţi din femeie niciunul nu este mai mare ca Ioan Botezătorul. Mărturisirea Mântuitorului despre măreţia, sfinţenia şi misiunea lui Ioan Botezătorul: dintre cei născuţi din femeie niciunul nu este ca şi Ioan Botezătorul. S-a născut în mod minunat, a fost Înaintemergătorul Mântuitorului în toate. Toţi proorocii vechi L-au vestit pe Hristos, inclusiv Isaia, cu 600 de ani înainte, dar aceștia n-au avut parte să trăiască momentul împlinirii profeţiei lui. Sfântul Ioan Botezătorul L-a vestit pe Hristos, L-a Botezat şi apoi L-a arătat lumii: Iată, Acesta este despre care v-am spus, vine după mine un bărbat Căruia nu sunt vrednic, plecându-mă, să-i dezleg cureaua încălţămintei. Acesta este Cel ce vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc. El este Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii. Acestea sunt cuvintele lui Ioan Botezătorul şi de aceea este mare şi cinstit înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor”, a spus în încheiere Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin.
După încheierea Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a acordat Ordinul şi Medalia Omagială „Preot Nicolae Gherman” Ramonei Tomoiagă, director general al Maramureş TV, care transmite din luna martie a anului 2020, de când au început restricţiile în biserică, Sfintele Liturghii de la Paraclisul Episcopal, de la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” şi de la alte locaşuri de închinare de pe cuprinsul Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, inclusiv de la mănăstiri, informează Andrei Fărcaş, redactor al revistei „Graiul Bisericii Noastre”.


















