Această perioadă dificilă pentru majoritatea este un bun prilej pentru a cugeta, pentru a ne pune în ordine gândurile și a conștientiza că liniștea și adevărata fericire vin din lucruri mărunte.
În 30 aprilie, la Mănăstirea Rohia, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a compus câteva versuri superbe, foarte profunde, care ar trebui, de asemenea, să ne pună pe gânduri. Iată-le:
I. CE SUNT?
II. SUNT DURERE!
Din durerea acestui pământ,
Unde-ascunse tainic așteaptă-n mormânt
Milioane de trupuri, zăcând și viind;
Întru iubire de Țară, Biserică și Neam nemurind.
Întru credință, nădejde și-nviere dormind,
Ca eu să mă nasc,
Înviind!
III. SUNT DOR!
De tata, de mama.
De părinți și de Sfinți,
De dacii cei liberi,
De voievozii demni, dârji și cuminți.
De copiii cei îngeri, cu părul bălai,
Crescuți printre icoanele și sfinții din rai;
De casa cu prispă, de-al bisericii pridvor, de poarta cea mare,
De tine, mi-e dor!
IV. SUNT APĂ!
Ce curge prin locuri umblate mereu
De oameni limpezi și de Dumnezeu.
Sunt apa neliniștită mereu,
Sunt schimbător în cale, șuvoi și traseu
Spre marea cea liniștită mereu,
Spre Marele Liman, Dumnezeu!
V. SUNT LUMINĂ!
Din lumina Dumnezeului meu,
Dorind să pot să transmit lumina-nvierii mereu;
Lumină lină, divină,
Și har,
Spre-a frânge al lumii materialnic hotar!
VI. SUNT RUGĂCIUNE ȘI GÂND!
Ce te privește, tăcând,
Dar te iubește oricând
Și te dorește să ai candela totdeauna arzând
Pe calea-nvierii mereu alergând,
De întuneric nicicând împresurat,
Către Hristos-Dumnezeu Înviat!
VII. SUNT EFEMER, IUBIRE ȘI FOC!
Sunt pământ finit și divin la un loc,
Sunt cu Iisus în dureri, suferințe și chin;
Doar Lui, pe vecie, smerit, mă închin.
Stăpân pe țărână, mormânt și nicicând,
Cuprins în infern și-n neant dispărând.
Trăind apostolic, murind și-nviind,
Cu Domnul, din moarte la viață ieșind,
Ca iadul, satana și nici moartea toată,
Să nu mai robească pe nimeni,
Vreodată.
Hristos a Înviat!
