Este posibil astăzi Umanismul? (foileton 4) - 1 oră în urmă
În Urmeniș se organizează concertul „Noi umblăm și colindăm” - 1 oră în urmă
Suporterii naționalei au votat Golul Anului 2025 - 1 oră în urmă
Mircea Coșea, economist și profesor de renume, a murit la 83 de ani - 2 ore în urmă
Colindători în uniformă - 3 ore în urmă
Maternitatea Spitalului Județean „Dr Constantin Opriș” Baia Mare, acreditată în Categoria III A - 4 ore în urmă
Prognoza meteo Maramureș – 19 decembrie 2025 - 5 ore în urmă
19 decembrie 2013 – La Baia Mare fost inaugurat Atelierul Memorial Gheza Vida - 12 ore în urmă
Două intervenții ale salvamontiștilor maramureșeni în ultimele 24 de ore - 15 ore în urmă
Moș Crăciun, pompierii și dilema de la ISU - 16 ore în urmă
Ce este si cum se folosește anafura?
Se numesc „anafură” părticele din prescurile care au fost aduse și oferite de către credincioși la Sfântul Altar, cu scopul de fi săvârșită Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.
Anafura se binecuvintează după prefacerea Cinstitelor Daruri de pâine și vin în Trupul și Sângele Domnului, când preotul invocă mijlocirea Maicii Domnului – „Mai ales pentru Preasfânta, curata, preabinecuvântata, slăvita Stăpâna noastră…”, în timp ce strana cântă Axionul. În continuare, preotul, luând vasul cu anafură, face cu el semnul Sfintei Cruci înaintea Sfântului Disc şi a Sfântului Potir, zicând: „Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, binecuvântează, Doamne, pâinea acesta, anafura sfinţilor tăi”.
Se observă faptul că anafura nu este pâine sfințită – cum în mod greșit se mai afirmă, ci pâine binecuvântată.
De regulă, anafura este împărțită de către preot la sfârșitul Liturghiei cu textul: „Hrana de la Domnul, cel ce a făcut cerul și pământul”, însă, dacă acesta va mirui pe credincioși cu untdelemn, anafura poate fi așezată în vase speciale – anafornițe –, de unde credincioșii își pot lua singuri și pot duce și acasă pentru cei care din binecuvântate pricini nu au participat la Sfânta Liturghie, dar și pentru a o consuma și în zilele următoare.
Anafura se ia întotdeauna pe stomacul gol, fără a a mânca ceva în acea zi! Este așa-numita „Liturghie de după Liturghie”, când, credinciosul, după ce se trezește dimineața, se spală pe față, își zice rugăciunile și ia anafură apoi își vede de cele ale zilei.
În încheiere, trebuie să fim cu mare luare aminte la păstrarea anafurei pentru a nu o lăsa să mucegăiască. Dacă se întâmplă o astfel de situație, aceasta trebuie aruncată pe o apă curgătoare, arsă sau îngropată în pământ la un loc curat, nicidecum nu se dă la animale deoarece anafura este pâine binecuvântată spre folosul oamenilor și nu a necuvântătoarelor!
În fotografie: Preasfințitul Părinte Episcop Iustin, în cadrul Sfintei Liturghii de la Catedrala Episcopală, după ce a binecuvântat anafura, binecuvintează și pe elevul seminarist care ține vasul cu anafură! Ce frumos gest liturgic!
Pr. Adrian Dobreanu – director Departament Comunicații Media-Online













