Înfrângere pentru Știința Explorări în ultimul meci oficial din acest an - 7 ore în urmă
Despre adversara României din barajul pentru CM 2026 – o radiografie în cifre - 8 ore în urmă
„O jucărie pentru o bucurie”, un demers al CS Minaur - 9 ore în urmă
Remiză acasă pentru CSM Sighet cu prima clasată - 9 ore în urmă
Ultima noapte a lui Nichita Stănescu - 10 ore în urmă
Victorie fără dureri de cap pentru CS Minaur cu „lanterna roșie” - 11 ore în urmă
Festivalul „Cum e datina străbună”, la Sighetu Marmației - 11 ore în urmă
Concurs de Kendama pentru tineri, la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare - 13 ore în urmă
Pr. Adrian Dobreanu: Preocupările vieții ca motive care ne îndepărtează de chemarea lui Dumnezeu - 13 ore în urmă
Tinerii de la Liceul Tehnologic „Grigore C. Moisil” Târgu Lăpuș au avut parte de o experiență interactivă la Primăria Municipiului Baia Mare - 13 ore în urmă
A avut loc ședinţa de lucru a Sinodului Mitropoliei Clujului, Maramureșului şi Sălajului
Ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului s-au întrunit la începutul acestei săptămâni în ședință de lucru, la reședința mitropolitană din Cluj-Napoca, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, potrivit mitropoliaclujului.ro.
Alături de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, la ședință au participat și ceilalți membri ai Sinodului Mitropolitan: Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, și Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereul-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.
Printre subiectele aflate pe ordinea de zi, în cadrul întâlnirii au fost discutate și analizate probleme de ordin misionar-pastoral, cultural, social-filantropic şi administrativ, care privesc viața bisericească din cuprinsul mitropoliei.
De asemenea, au fost aduse în discuție aspecte legate de canonizarea parintelui profesor Liviu Galaction Munteanu, mărturisitor şi pătimitor al închisorilor comuniste, pentru cauza catehizării tineretului. Au fost prezentate și aprobate argumentele locale, s-a reanalizat viața, învățătura și mărturisirea părintelui pentru canonizarea sa din anul 2025, conform celor afirmate de pr. Cornel Coprean, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Clujului.
În ședința din 25 februarie 2021, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis începerea demersurilor de canonizare a unor mărturisitori și mari duhovnici misionari români persecutați sau martirizați de regimul comunist. Aceștia vor fi canonizați în anul 2025, cu prilejul împlinirii a 140 de ani de autocefalie a Bisericii Ortodoxe Române (1885) și a 100 de ani de la înființarea Patriarhiei Române (1925).
Liviu Galaction Munteanu – preot și profesor mărturisitor
S-a născut la data de 16 mai 1898, într-o familie de învăţători, fiind originar din localitatea Cristian, judeţul Braşov. S-a format ca teolog la Liceul „Andrei Şaguna“ din Braşov şi la Institutul teologic-pedagogic din Sibiu, apoi la Facultatea de Teologie din Cernăuţi, unde a obţinut şi doctoratul. La 17 februarie 1927 a fost hirotonit preot, de Episcopul Nicolae Ivan, care l-a numit profesor la Academia Teologică din Cluj, ajungând astfel titularul cursului de Noul Testament, duhovnic, apoi chiar rector al acestei instituţii. În anul 1958 a fost numit vicar administrativ, de către Episcopul Teofil Herineanu, care avea un proiect de relansare a catehizării în Eparhia Clujului. Astfel, părintele Galaction a întocmit o programă pentru catehizarea copiilor şi adulţilor. Urmarea a fost tragică, acesta a fost anchetat de Securitate, iar la 6 mai 1959 a fost condamnat la opt ani de închisoare corecţională, încadrarea juridică fiind „uneltire contra ordinii sociale”. A fost închis în penitenciarele Aiud şi Gherla. A murit în 8 martie 1961, la închisoarea Aiud, ca urmare a tratamentului inuman la care a fost supus de regimul comunist.
















