18 martie1927 s-a născut Dumitru Pop, omul care a adunat sufletul satului maramureșean în cărți - 1 oră în urmă
Prognoza meteo Maramureș, miercuri 18 martie 2026 - 2 ore în urmă
Colectare de deșeuri textile în Baia Mare - 12 ore în urmă
Academia de Șah Maramureș, rezultate frumoase la competițile șahiste desfășurate în weekend - 13 ore în urmă
Seară de film creștin la Petrova - 14 ore în urmă
„Donează sânge, salvează o viață”: Preoți, monahi și credincioși din Protopopiatul Vișeu au oferit ajutor celor aflați în suferință - 14 ore în urmă
Școala naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș, un proiect care se va desfășura până în toamnă - 14 ore în urmă
Știați că în Groenlanda, printre ghețari, se săvârșesc botezuri ortodoxe? - 14 ore în urmă
Dr. Teodor Ardelean a reprezentat Biblioteca Județeană la evenimentul dedicat evocării marelui cărturar Petre Dulfu, desfășurat la Galeria Academiei din Cluj-Napoca - 15 ore în urmă
3343 de elevi prezenți, în Maramureș, la cea de-a doua probă din cadrul simulării Evaluării Naționale - 15 ore în urmă
Rata de infectare: Situație îngrijorătoare la Recea. Comuna a trecut de 11 cazuri de COVID-19 la mia de locuitori. Vezi situația pe localități
Numărul cazurilor de COVID-19 în Maramureș a înregistrat o mică creștere față de raportarea de ieri. Iată cifrele aferente zilei de 21 februarie, cele mai recente publicate de DSP Maramureș! În total, în ultimele două săptămâni, s-au înregistrat 1.569 cazuri de COVID-19 în județ, din care 23 în focare, în Baia Mare și Vișeu de Sus și 1.546 în afara focarelor. Asta înseamnă o incidență de 2,96 fără focare și fix 3 cu focare, însă cea fără focare este cea luată momentan în considerare. Astăzi, 21 februarie, avem mai multe localități în carantină zonală, respectiv comunele Poienile Izei și Gârdani, orașul Seini, comunele Recea și Remetea Chioarului și Groși.
În ceea ce privește numărul de cazuri, municipiul Baia Mare se menține, logic, pe primul loc, întrucât are și cea mai mare populație, cu o tendință de creștere față de ziua de ieri. Urmează, evident, Sighetu Marmației, respectiv, în ordine, comuna Recea, orașele Baia-Sprie, Vișeu de Sus, Tăuții Măgherăuș și Seini, comuna Satulung, orașele Borșa și Cavnic, comuna Șișești, orașul Târgu Lăpuș și comunele Ardusat, Groși și Dumbrăvița.
Referitor la incidența cazurilor la mia de locuitori, vorbim despre un oraș și patru comune pe primele cinci locuri ale clasamentului. Acestea sunt, în ordine, comuna Recea, cu o incidență de peste 11 (!) cazuri la mia de locuitori, comuna Gârdani, orașul Tăuții Măgherăuș, comunele Ardusat și Rona de Jos, cu o incidență mai mare de 5, dar sub 6, municipiul Baia Mare, orașul Cavnic, comunele Groși și Șișești, orașul Baia-Sprie și comunele Satulung și Remetea Chioarului, cu o incidență mai mare de 4, dar sub 5, respectiv comuna Dumbrăvița, orașele Vișeu de Sus și Seini și comunele Băița de sub Codru și Bicaz, cu o incidență mai mare de 3, dar sub 4. Trebuie să facem precizarea că municipiul Baia Mare are o incidență mai mare de 4, dar sub 5, fără focare, întrucât cu focare depășește pragul de 5.
Așadar, avem o unitate administrativ-teritorială (UAT) cu incidența de peste 11, patru UAT-uri cu o incidență mai mare de 5, dar sub 6, șapte UAT-uri cu o incidență mai mare de 4, dar sub 5 și încă cinci UAT-uri cu o incidență mai mare de 3, dar sub 4. Calculul nu ia în calcul focarele. Acest lucru înseamnă un total de 17 UAT-uri în care incidența este mai mare de pragul de 3 cazuri la mia de locuitori. Totodată, mai avem și 21 UAT-uri cu incidența de la 1,5 la 3 cazuri la mia de locuitori, considerate praguri de scenariu. În cazul incidenței cu focare, avem o UAT cu incidența de peste 11, cinci UAT-uri cu o incidență mai mare de 5, dar sub 6, șase UAT-uri cu o incidență mai mare de 4, dar sub 5 și încă cinci UAT-uri cu o incidență mai mare de 3, dar sub 4. Avem numai opt UAT-uri în care nu s-a înregistrat niciun caz (sau nu a fost raportat) în ultimele două săptămâni, respectiv Rozavlea, Boiu Mare, Oarța de Jos, Vima Mică, Dragomirești, Coroieni, Poienile Izei și Petrova. Ca atare, a crescut numărul cazurilor la nivel județean, în unele UAT-uri crescând incidența destul de mult. În prezent, avem mai multe localități carantinate zonal, respectiv comunele Poienile Izei și Gârdani, orașul Seini, comunele Recea, Remetea Chioarului și Groși.
Foarte important de spus este faptul că, pentru a reduce considerabil răspândirea virusului, pe lângă campania de vaccinare, care a ajuns în faza a doua, autoritățile reamintesc cele trei reguli de aur care trebuie respectate pentru a reduce numărul de cazuri, și anume: o igienă exemplară, purtarea măștii de protecție și evitarea aglomerației. Depinde numai de noi.
C.Ț.








