Psiholog Psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Autocritica în viață a părinților și măsuri în beneficiul copilului! „Să vă priviți prin ochii copiilor”!
M-am gândit mult până să scriu acest material, dar observând suferința imensă a copiilor în familiile lor, m-am gândit să trag un semnal de alarmă. M-am gândit să vă întreb pe unii dintre voi dacă ați auzit de respect și acceptare, de egalitate în raport cu copilul vostru? În foarte multe cazuri, familia, instituțiile, societatea nu reușesc să satisfacă nevoile fundamentale ale copiilor și tinerilor. Rețineți că tinerii din ziua de azi funcționează cu mult mai multă naturalețe și conștiință de sine. În „programul” lor intern nu mai tolerează încălcarea drepturilor de către părinți și societate, așa cum era în generațiile anterioare.
„Când copiii încetează să mai coopereze, asta se întâmplă fie pentru că au cooperat prea mult pentru un timp prea lung, fie pentru că integritatea lor a fost afectată. Niciodată pentru că ar fi necooperanți.” Jesper Juul. În această lume modernă avem privilegiul de a schimba modelul vechi de educație cu o profundă bază violentă si autoritară. Trebuie să facem un efort conștient pentru a dezvolta un alt stil parental. Până la urmă, să nu uităm că putem alege comportamentele noastre. În relațiile violente dintre copii și adulți, ADULȚII SUNT ÎNTOTDEAUNA responsabili pentru escaladarea violenței. Și uite că am ajuns la scopul materialului.
În decursul anilor, în cabinet, am întâlnit copii și tineri abuzați în multe feluri. Dragă părinte, cum să aibă copilul tău stimă de sine, respect de sine, iubire de sine, încredere în sine, să reușească în viață, să atragă partenerul potrivit, să rămână întreg la minte, dacă tu dai în el precum în hoții de cai? Cum să îl faci zilnic tâmpit, prost, nu te duce capul, nu ești bun de nimic, nu mă pot baza pe tine, nu o să iasă nimic din tine, îi pui cureaua în gât și simulezi ștrangularea, îl abuzezi sexual, îl faci să se simtă vinovat și păcătos că nu se spovedește săptămânal, că nu face rozarul zilnic, că ajunge în focul iadului dacă gândește de rău..etc.. Ajunge în prezența ta să facă atacuri de panică, să facă pe el, să se blocheze, să facă depresie majoră la 8, 9, 11, 12 ani, să-și dorească să moară, să se sinucidă. Astea trebuie să fie preocupările unui copil? Dacă tu, mamă și/sau tată, ai probleme nerezolvate, poate ar fi de preferat să cauți ajutor înainte de a distruge un OM în devenire. Cum ziceam, avem alt acces la informație și e nevoie de un efort conștient. Cum să ajungă un copil de 8 ani să ia un pumn de pastile din psihiatrie. Știi că acele pastile îți sunt destinate ție? Și da, poate vor fi unii colegi care vor spune că trebuie înțeles părintele că are și el istoria lui de viață. Ok. Mă întreb, oare dacă acești părinți ar locui în Suedia, Norvegia, Finlanda ar mai primi acestă păsuire? NU; n-ar mai avea dreptul să-și vadă copilul și ar răspunde legal.
Până una alta, să nu uităm că e minor și are nevoie de protecție. Înțeleg că putem greși. Nu există părinte perfect și nici nu trebuie. Una e că ți se întâmplă să ai un comportament deplasat uneori și mai ridici tonul sau ai mici scăpări, și alta e să te comporți abuziv zilnic. Ai cerințe ieșite din comun, vrei să fie de zece permanent, din clasa a 3-a tu îi cauți universitatea, nu îi oferi intimitate, îi spui mereu cum să se îmbrace, cum să mănânce, o faci târfă că și-a început viața sexuală la 20 de ani, îl legi de tine prin cordoane ombilicale invizibile, îl manipulezi prin vinovăție, rușine, financiar, victimizare etc. Dragii mei, copiii își iubesc părinții necondiționat, indiferent cum îi tratați. Stima lor de sine nu e importantă pentru felul în care te privesc pe tine, este importantă pentru măsura în care SE PLACE PE SINE ÎNSUȘI. Ei nu trebuie să îndeplinească nevoile tale nesatisfăcute, să vă trăiască dramele, anxietățile voastre. Ei au dreptul la propria viață, la propria opinie, au dreptul să spună nu. Cum să mai aibă încredere în tine atunci când i se întâmplă ceva rău în viață, cum să mai vină la tine când mâinile care trebuie să îmbrățișeze abuzează? Cum să îți spună ce are în suflet când tu îl judeci, îl critici? Cum să se simtă înțeles când nici măcar nu ai curiozitatea să îl asculți? Cum să aibă curajul să privescă în ochi alte persoane când nu se poate privi în oglidă fără să vadă un monstru? Cum să se simtă acceptat când tu nu îl accepți că e diferit de tine? Și povestea urâtă poate continua… Atât vă rog, faceți un pas în spate și observați-vă comportamentul, cred că un dram de constientizare mai aveți. Aveți puterea de a alege, aveți liber arbitru. Schimbarea începe cu omul din oglindă.
Psiholog Psihoterapeut CECILIA ARDUSĂTAN
Colaboratoarea noastră este activă permanent pe rețelele de socializare: Facebook (este pe contul personal: Cabinet individual de psihologie clinică şi psihoterapie Ardusătan Cecilia), Instagram (ardus.cecilia), TikTok (Ardus Cecilia), Youtube (Mind Fitness with Cecilia). Dați like, share, subscribe!
*Notă – rubrica este una săptămânală, așadar vă rugăm să ne semnalați care ar fi temele pe care le-ați dori abordate!
