Share
PS Iustin, vizită la Centrul „Bunul Samarinean” din Coroieni; „Bătrânii noștri sunt o istorie, o carte deschisă”

PS Iustin, vizită la Centrul „Bunul Samarinean” din Coroieni; „Bătrânii noștri sunt o istorie, o carte deschisă”

Marți, 24 august, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, însoțit de Arhid. Teodosie Bud, consilier economic eparhial, a efectuat o vizită pastorală la Căminul Rezidenţial pentru Îngrijirea Persoanelor Vârstnice „Bunul Samarinean” din localitatea Coroieni, Protopopiatul Lăpuș, care este cel mai modern centru cu specific paliativ din nord-vestul României.

În cadrul acestei vizite pastorale și duhovnicești, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a vizitat capela din incinta centrului social, a binecuvântat personalul calificat care se ocupă cu multă răbdare și devotament de cei vârstnici, apoi a vizitat câteva dintre spațiile recreative care sunt la dispoziția celor care se află cazați în această unitate. În jurul Căminului există spaţii de plimbare, iar dacă doresc, locatarii pot citi o carte sau se pot delecta cu jocuri de societate. Căminul Rezidenţial este situat într-o zonă liniştită, cu aer curat, departe de şosea, fără zgomot sau alți factori poluanți.

Un moment deosebit și duhovnicesc al acestei vizite a fost interacționarea Preasfinției Sale cu cei vârstnici; ierarhul i-a binecuvântat și le-a ascultat o parte din întâmplările vieții lor, a încurajat pe cei bolnavi şi întristaţi, iar aceştia, la rândul lor, şi-au exprimat bucuria pentru condiţiile bune pe care le-au găsit aici și au mulțumit pentru vizită.

Adeseori, în cuvântările Preasfinției Sale, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin este mereu aproape de cei bătrâni și neputincioși, arătându-le prețuirea cuvenită: „îi purtăm în suflet pe bătrânii noștri care sunt memoria vie a familiei, a comunității, a neamului. Bătrânii noștri sunt o istorie, o carte deschisă. Datorită vieții lor trăite în vremuri grele, în timpul comunismului, când au mărturisit credința și pe Hristos cel Răstignit și Înviat, în timpuri mult mai grele decât acestea, datorită vieții lor, mărturisirii lor, dârzeniei și credinței lor puternice și nădejdii că Dumnezeu ne va elibera, Dumnezeu ne-a eliberat și ne-a dăruit o Românie creștină, o Românie binecuvântată”.

După această vizită, Preasfinția Sa a vizitat biserica din Coroieni, oferind câteva îndrumări specifice părintelui Claudiu Tuns, pentru bunul mers al lucrărilor și al finalizării etapei de reconstrucție, informează Arhid. Adrian Dobreanu, Responsabil Comunicații Media-online.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.





Lasă un comentariu