Prognoza meteo Maramureș, miercuri 9 septembrie 2026 - 38 de minute în urmă
Tradiție și voie bună: „Jocul la Șură” din Suciu de Sus a reunit foarte mulți participanți - 10 ore în urmă
Au trecut zece ani de la dezvelirea monumentului foștilor deținuți politici din Baia Mare - 11 ore în urmă
Băimăreanul Adrian Ghenie, în continuare cel mai bine cotat pictor român din istorie - 14 ore în urmă
Cod galben de temperaturi ridicate în Maramureș. Mâine se pot atinge 32–35 de grade - 15 ore în urmă
Ritualuri orientale de relaxare care au cucerit lumea modernă: de la ceai la conversație - 17 ore în urmă
Diana Iluț și Walter Übelhart, invitați la emisiunea „Drumul lui Leșe” - 17 ore în urmă
Polițiștii maramureșeni, pe podium la competițiile de crossfit și tenis de masă - 17 ore în urmă
Hidroelectrica scumpește energia pentru o parte dintre clienții casnici. Cu cât vor crește facturile - 17 ore în urmă
Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, reprezentat la Conferința Europeană a Muzeelor în Aer Liber - 17 ore în urmă
Preoteasa Ioana Botiș a lansat cel de-al doilea album de pricesne; „Pentru mine, în calitate de amator muzical, este cea mai mare realizare”
Pricesnele sunt asemenea unor rugăciuni cântate. Aduc multă emoție și bucurie atât celor care le interpretează, dar și celor care le ascultă.
Una dintre vocile care bucură auzul credincioșilor în duminici și sărbători este cea a preotesei Ioana Botiș. Chiar dacă nu a terminat nicio școală de muzică, aceasta cântă foarte bine! Chiar zilele trecute și-a lansat și cel de-al doilea album de pricesne.

„Încă un vis devenit realitate.
Al doilea album de pricesne a apărut cu ajutorul lui Dumnezeu și cu hărnicia acestor oameni dragi sufletului meu, Andreea și Gigi Roman, cu care am lucrat zi și noapte în studio pentru a-mi îndeplini cel de-al treilea vis!
Este al treilea album (două cu pricesne și unul cu colinde – foto mai jos) pe care am reușit să îl fac, iar pentru mine, în calitate de amator muzical, fără vreun curs special de canto și fără a termina o școală cu profil special de muzică, este cea mai mare realizare și nu pot decât să mulțumesc în primul rând lui Dumnezeu pentru harul cu care m-a înzestrat, apoi părinților mei care m-au adus pe lume și, nu în ultimul rând, familiei mele care m-a înțeles de fiecare dată când îmi petreceam nopțile în studio și m-a susținut cu toată ființa.
Este singurul mod în care simt cu adevărat că mă rog!
Nu am ales calea muzicii de alt gen și nu regret… pentru că AICI mă regăsesc!
Vă mulțumesc tuturor celor ce îmi sunteți aproape! Să știți că simt asta chiar dacă nu o spun mereu! Vă iubesc și vă apreciez!”, transmite doamna preoteasă.
Acesta mai precizeză ca a iubit dintotdeauna să cânte, însă cu muzica bisericească are o legătură aparte.
„De cântat cânt de când mă știu, însă cântul bisericesc a fost mereu ceva aparte pentru mine. Am cântat 12 ani în Corala „Doxologia” a Catedralei Episcopale din Baia Mare. După ce a apărut primul copil am frecventat mai puțin corul. Iar mergând la slujbe cu soțul meu, care e diaconul Preasfințitului Timotei Sătmăreanul, mi-am dat “greața” și am început să cânt pricesne. Cântând aproape în fiecare duminică, mi-am dat seama de fapt că acesta este modul în care simt cu adevărat că mă rog și simt cu adevărat comunicarea mea directă cu Dumnezeu. În momentul în care încep să cânt, mă deconectez de lumea cotidiană, mi se face pielea de găină de fiecare dată când cânt pentru că efectiv trăiesc fiecare cuvânt pe care îl rostesc.

De profesie sunt farmacist. Chiar zilele trecute îi spuneam fetiței mele că eu nu am fost încurajată de părinți să urmez calea muzicii, pentru că muzica nu e ceva de viitor. Muzica o pot lăsa ca pe un hobby, iar școala pe care o voi urma să îmi ofere un viitor. Inițial am fost supărată pentru decizia lor, dar Dumnezeu a avut alte planuri cu mine!”, declară maramureșeanca.
O felicităm și îi dorim multă sănătate, bucurii și împliniri în continuare! Click mai jos pentru a accesa canalul său de Youtube și pentru a o asculta.
L.C.H.







