Dacă ne considerăm creștini adevărați și practicanți, nu putem să afirmăm faptul că noi credem în Dumnezeu şi să nu postim, fie câtuși de puțin, desigur, cu excepția cazurilor medicale, acolo unde sănătatea și tratamentul nu permit acest lucru. Și da, ar trebui să fie o mare bogăție plenară, o binecuvântare duhovnicească și o negrăită bucurie pentru noi, în această viață trecătoare, ca să Îi putem sluji lui Hristos prin post, rugăciune, milostenie și fapte bune! Altfel, cum am putea fi recunoscători lui Dumnezeu pentru toate darurile și binefacerile Sale?
Înainte de toate, Hristos ne îndeamnă să postim: „când postiţi, nu fiţi trişti…” (cf. Matei 6, 16) și „tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală…” (cf. Matei 6, 17). Observăm faptul că aceste două versete desprinse din binecunoscuta Predică de pe Munte nu încep cu conjuncția „dacă”, ci suntem direct călăuziți înspre „arta postirii”, adică este de la sine înțeles faptul că trebuie să postim!
Astfel vom împlini una dintre cele nouă porunci bisericești, de a ține toate posturile de peste an; apoi, este nevoie să ne spovedim și să ne împărtășim cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos „spre iertarea păcatelor și spre viața de veci”, ca „merinde pentru viața de veci”, ca o încununare apoteotică a acestei jertfe personale, bineînțeles, dacă vom primi dezlegare de la duhovnic.
Postul Nașterii Domnului (al Crăciunului) este unul al bucuriei pe parcursul căruia așteptăm pe „Mesia care se cheamă Hristos” (cf. Ioan 4, 25) și Care Se va naște în ieslea cea răcoroasă a peșterii din Betleem. Postul păzeşte pruncii, îl face curat pe tânăr, îi umple de vrednicie pe bătrâni, iar împreună cu rugăciunea și milostenia, ne arată calea către Rai! Acestea sunt binefacerile pe care le aduce postul în fiecare casă!
Să avem parte cu toții de un post binecuvântat și folositor, să primim colindul străbun, cel veșnic și bun și să ne învrednicească Dumnezeu de a striga împreună cu îngerii din ceruri: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”
Pr. Adrian Dobreanu
