Tudor Botea, de la CS Minaur – convocare la lotul național - 3 ore în urmă
Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului de Recuperare Borșa, inclus în sistemul de finanțare directă de la bugetul de stat - 4 ore în urmă
Două eleve ale Colegiului de Arte Baia Mare, Premiul III la Concursul Național de Arte Grafice de la Arad - 4 ore în urmă
Toth Pal Iosif s-a pensionat – mesaj de apreciere din partea colegilor de la Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș - 4 ore în urmă
CSM Sighet, în căutarea primei victorii din acest an în campionat - 4 ore în urmă
Elevii de la Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri” din Baia Mare, pe primul loc în România la concursul Play for Fun and Health - 5 ore în urmă
La Varșovia, Nicușor Dan a respins elegant propunerea lui Macron privind „umbrela nucleară” - 5 ore în urmă
Întâlnire a Cenaclului „Rivulus Dominarum” sub genericul „Au cuvântul doamnele”, cu triplă lansare de carte - 5 ore în urmă
Proiectul „Educație prin sport” prinde contur la Rona de Jos: primul antrenament de Hand to Hand Fighting a reunit un număr mare de copii - 6 ore în urmă
Intrare gratuită în 8 martie la Planetariu pentru doamne și domnișoare - 7 ore în urmă
Pompierii maramureșeni și-au îndeplinit cu cinste misiunea, în ajutorarea comunităților gălățene afectate de inundații
Vineri, 20 septembrie, din Maramureș au plecat către județul Galați, cu trei microbuze, o autospecială de primă intervenție și comandă (APIC), respectiv echipamente, 40 de cadre militare ale ISU Maramureș, coordonate de locotenentul-colonel Coman Georgian și sublocotenent Huluban Samuel. Pompierii maramureșeni au acționat în comuna Piscu, unde, unindu-și forțele au intervenit la adâncirea breșei digului, aceasta ușurând deversarea apei acumulate. Și-au continuat misiunea, prin evacuarea bunurilor și nămolului din gospodăriile afectate, între localitățile Vameș și Tudor Vladimirescu. În comuna Piscu au evacuat peste 120 de animale decedate.
Pe lângă eforturile fizice și psihice enorme, ale pompierilor de la ISU Maramureș, necesare pentru a salva vieți și a proteja bunuri, satisfacția de a ajuta comunitățile afectate de inundații le-a adus o motivație imensă. Fiecare misiune reușită, nu doar că le oferă pompierilor un sentiment de împlinire și bucurie sufletească, dar și întărește legăturile interumane. Este impresionant curajul, rezistența și devotamentul lor față de siguranța publică, făcând adesea eforturi în condiții dificile și riscante. Faptul că și-au ales o astfel de meserie, în care pericolul este constant, demonstrează un nivel extraordinar de sacrificiu și altruism.
Deferență, pompieri maramureșeni!
Deviza lor a fost: „Singuri putem face atât de puțin, împreună putem face atât de mult” ( H. Keller)
Lăcrimioara ZOTA
















