Elevii de 10 ai Țării Lăpușului, felicitați de autoritățile locale pentru performanțele obținute la Bacalaureat - 14 minute în urmă
Mirela Ana Barz duce experiența Muzeului Maramureșan la Gala Regională - 1 oră în urmă
5 august 1940, s-a născut prof. univ. dr. Ana Olos, personalitate a culturii băimărene - 1 oră în urmă
Prognoza meteo Maramureș, miercuri 5 august 2026 - 2 ore în urmă
Mogoșa Everesting 2026: Cine a urcat pe podiumul celei de-a VI-a ediții - 13 ore în urmă
PS Părinte Iustin a săvârșit Paraclisul Maicii Domnului în Parohia Ortodoxă Săcălășeni - 13 ore în urmă
Opt absolvenți ai Academiei de Poliție și-au început cariera la ITPF Sighetu Marmației - 14 ore în urmă
Canicula oprește traficul greu în Maramureș. Mâine, 5 august, restricții între orele 12:00 și 20:00 - 16 ore în urmă
Atenție, șoferi! Restricții de circulație în zona podului Industriei din Baia Mare - 17 ore în urmă
„Arheologia gustului antic – O călătorie în bucătăria dacilor” la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș - 17 ore în urmă
Peste 450.000 de facturi greşite la energie electrică au fost identificate de Guvern
Guvernul a identificat săptămâna trecută 89.195 de facturi greşite în urma controalelor care au fost desfăşurate la toţi furnizorii de energie electrică şi gaze naturale, iar numărul total de facturi la energie electrică greşite este de peste 450.000. Dan-Dragoş Drăgan, secretar de stat în Ministerul Energiei, a declarat că procesul de refacere este în desfășurare iar peste jumătate dintre facturile la energie electrică au fost deja refăcute, arată digi24.ro.
„Ministerul Energiei va fi responsabil de toate activităţile de coordonare şi de monitorizare, astfel încât să nu se mai întâmple partea aceasta de necorelare şi de neajustare, practic, de corectare a softului, astfel încât să poată fi folosit ca un argument în elaborarea greşită a facturilor. Totodată v-aş ruga să aveţi în vedere ca împreună cu Ministerul Muncii să corelaţi toate mecanismele pentru schema de compensare, astfel încât să nu avem probleme nici în ceea ce priveşte sarcinile care revin instituţiilor guvernamentale în acest sens”, a declarat Nicolae Ciucă, miercuri, la începutul şedinţei de guvern, citat de Agerpres.
La solicitarea premierului, secretarul de stat în Ministerul Energiei, Dan-Dragoş Drăgan, a prezentat o serie de date privind procesul de refacere a facturilor emise greşit la energie electrică. „Referitor la schema de ajutor pentru plafonarea preţurilor la energie şi la gaz care a fost instituită prin OUG 118/2021, aplicată prin Legea 259/2021, în urma controalelor care au fost desfăşurate la toţi furnizorii de energie electrică şi gaze naturale vă pot spune că la nivelul săptămânii trecute (…) au fost identificate un număr de 89.195 de facturi greşite, iar la nivelul energiei electrice au fost identificate peste 450.000 de facturi greşite. În urma acestor controale desfăşurate de ANPC s-a identificat nerespectarea clauzelor contractuale şi aplicarea neadecvată a ordonanţei 118/2021, dispunându-se refacerea şi acestor facturi ce au fost întocmite greşit.
Procesul este în desfăşurare; au fost peste jumătate dintre aceste facturi pentru partea de energie electrică refăcute şi urmează să avem datele la sfârşitul săptămânii, în care suntem convinşi că vom atinge targetul în ceea ce priveşte refacerea acestor facturi întocmite greşit iniţial de furnizorii de energie electrică şi gaze naturale”, a declarat secretarul de stat în Ministerul Energiei. El a subliniat că, totodată, prin OUG nr. 3/2020, prin care au fost identificate şi indicate noile praguri de plafonare la energie şi la gaz natural pentru consumatorii casnici şi cei industriali, s-a urmărit ca impactul asupra sistemelor informatice pe care furnizorii le folosesc să fie minim. „Deci, nu ne aşteptăm la o problemă în acest sens, dar pentru a evita acest lucru pe viitor săptămâna viitoare au fost invitaţi toţi furnizorii de gaze şi energie electrică la Ministerul Energiei şi vom discuta cu dânşii, împreună domnul ministru Popescu va discuta cu dânşii şi vom depune toate diligenţele şi măsurile necesare pentru a evita ceea ce s-a întâmplat în prima fază a procesului de compensare a facturilor pe lunile noiembrie şi decembrie”, a afirmat Dan-Dragoş Drăgan, mai arată sursa citată în acest articol.








