Share
Peste 2.000 de băimăreni implicați în ”Vânătoarea de cadouri”, derulată înainte de sfintele sărbători

Peste 2.000 de băimăreni implicați în ”Vânătoarea de cadouri”, derulată înainte de sfintele sărbători

Timp de 25 de zile, Luna Cadourilor a fost marcată, în Baia Mare, în mod inedit. Este vorba despre o vânătoare de daruri pe străzile municipiului. Activitate benefică, de care, se pare, avem nevoie.

Acțiunea a fost extrem de bine primită de băimăreni, care s-au întrecut în a găsi pachetele ascunse prin oraș, dar și a dărui, mai departe, o mică atenție menită să aducă o bucurie însoțită de un zâmbet. Băimărenii s-au cuplat la modulul dăruirii și s-au făcut cadouri.

”Edția de anul acesta, a 5-a la număr, a fost o nebunie! Am reușit să coagulăm în jurul proiectului nostru 2.000 de băimăreni care s-au lăsat pradă jocului generozității. De aceea a fost și mai frumos, dar și mai greu de gestionat, pe alocuri”, arată Doina Ferenț, inițiatoarea acțiunii, pentru DirectMM.ro.

”Băimărenii cu inimă caldă au înțeles și de această dată, că e mai frumos să dăruiești decât să primești. De aceea, am avut foarte mulți spiriduși care au vrut doar să ascundă cadouri, fără vreo răsplată la schimb decât aceea de a vedea chipurile fericite ale copiilor care le găseau. Și s-au ascuns cadouri și înainte de ivirea zorilor și târziu în noapte, când ai crede că nu e pas de copil în oraș. Dar am fost surprinși plăcut că darurile au ajuns la cei mici negreșit. Cred că e foarte important să le predăm copiilor noștri lecția generozității încă de mici. Doar așa, cred eu, că vom avea o generație de oameni sănătoși din punct de vedere moral și social”, mai arată Doina Ferenț.

Ediția 5 a adus și situații ieșite din comun, dar totul e bine când se termină cu bine. ”Dacă vreți picanterii din ediția de anul acesta, vă pot spune că am avut și eroi, și antieroi. Un tătic a avut de furcă cu câțiva băiețani de 20 de ani care furau cadourile, fără nicio intenție de a întoarce gesturile de bine. Așa că tăticul respectiv a stat la pândă în câteva seri pentru a-i urmări și apoi pentru a-i raporta la poliție (!!!) Acesta cred eu că a fost gestul suprem la care am avut onoarea să asistăm și-i suntem recunoscător acestui domn pentru că ne-a ajutat, necondiționat, să ducem bucuria acolo unde trebuie – la copii”, mai arată inițiatoarea acțiunii. Pe de altă parte, am avut multe mesaje în care ni se cerea să ascundem cadouri la adrese exacte. Bineînțeles că nu am răspuns unor astfel de provocări. Am încercat să ajungem cu cel puțin un cadou în fiecare cartier din Baia Mare astfel încât să dăm șanse egale tuturor să găsească o surpriză. Mulțumim sponsorilor noștri și tuturor băimărenilor care s-au implicat în acest frumos proiect. Îi invităm pe toți să se alăture celui mai dezinteresat proiect, menit să coaguleze societatea băimăreană și, bineînțeles, să aducă bucurie copiilor. Să ne vedem sănătoși în 2024! Sărbători cu pace și căldură sufletească urăm tuturor!”, mai arată inițiatoarea acțiunii.

C.Ț.

Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu