Vremea exactă în Maramureș, sâmbătă, 3 aprilie
Permalink

Vremea exactă în Maramureș, sâmbătă, 3 aprilie

Vremea va fi puțin schimbătoare și apropiată de normalul termic al acestei perioade, conform mediilor multianuale. Cerul va fi în cursul zilei de la variabil la mai mult…

Mai mult →

Portret de jandarm: Șeful IJJ Maramureș, Petru Marcel Florișteanu, colonelul vorbitor de trei limbi străine care a fost în misiune în Afganistan (FOTO)
Permalink

Portret de jandarm: Șeful IJJ Maramureș, Petru Marcel Florișteanu, colonelul vorbitor de trei limbi străine care a fost în misiune în Afganistan (FOTO)

Anul acesta, pe 3 aprilie se împlinesc 171 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române, iar până la această dată reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Maramureş vor…

Mai mult →

Poliţişti de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației vor fi la datorie în perioada Sărbătorilor Pascale Catolice
Permalink

Poliţişti de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației vor fi la datorie în perioada Sărbătorilor Pascale Catolice

Având în vedere că ne aflăm în perioada Sărbătorilor Pascale Catolice, precum şi într-o situaţie specială, în contextul dispunerii unor măsuri pentru limitarea răspândirii infecţiei cu Sars –…

Mai mult →

Pentru combaterea faptelor ilegale din domeniul sistemelor de pază și securitate: Controale care s-au lăsat cu amenzi în valoare de 66.000 lei
Permalink

Pentru combaterea faptelor ilegale din domeniul sistemelor de pază și securitate: Controale care s-au lăsat cu amenzi în valoare de 66.000 lei

În perioada 3 – 31 martie, efectivele de ordine publică au acționat pe linia prevenirii și combaterii faptelor ilegale din domeniul sistemelor de pază și securitate. Acțiunea a…

Mai mult →

Un bărbat din Sălaj condamnat la închisoare pentru viol a fost prins în Baia Mare
Permalink

Un bărbat din Sălaj condamnat la închisoare pentru viol a fost prins în Baia Mare

Joi, 1 aprilie, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Baia Mare au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Baia Mare,…

Mai mult →

Controale în trafic: S-au dat amenzi în valoare totală de peste 7.500 lei și au fost reținute permise de conducere
Permalink

Controale în trafic: S-au dat amenzi în valoare totală de peste 7.500 lei și au fost reținute permise de conducere

În cursul zilei de joi, 1 aprilie, polițiștii din Baia Sprie, Cavnic, Vișeu de Sus și Groși au efectuat acțiuni de verificare privind siguranța participanților în trafic pe…

Mai mult →

Trei bărbați care au pus spre vânzare mai multe bunuri contrafăcute au fost identificați de polițiști
Permalink

Trei bărbați care au pus spre vânzare mai multe bunuri contrafăcute au fost identificați de polițiști

Joi, 1 aprilie, polițiștii din Tăuții Măgherăuș au depistat pe raza orașului trei bărbați cu vârste cuprinse între 22 și 48 ani, din județul Ialomița, care au pus…

Mai mult →

După faptă și răsplată: Doi tineri s-au ales cu dosare penale la regimul rutier
Permalink

După faptă și răsplată: Doi tineri s-au ales cu dosare penale la regimul rutier

În cursul zilei de ieri, la ora 14.30,  polițiștii Postului de Poliție Budești au oprit pentru control pe DC Budești-Susani-Roșia două vehicule de tip moped, conduse de doi…

Mai mult →

Rata de infectare: Numai 5 UAT-uri din Maramureș se mai află în scenariul roșu. 14 UAT-uri sunt fără cazuri de COVID-19. Vezi situația pe localități
Permalink

Rata de infectare: Numai 5 UAT-uri din Maramureș se mai află în scenariul roșu. 14 UAT-uri sunt fără cazuri de COVID-19. Vezi situația pe localități

Numărul cazurilor de COVID-19 în Maramureș a înregistrat o mică scădere față de raportarea de ieri. Iată cifrele aferente zilei de 2 aprilie, cele mai recente publicate de…

Mai mult →

Vaccinarea în Maramureș: Aproape 90.000 persoane au primit cel puțin prima doză de ser anti-COVID-19. Cei mai mulți au fost imunizați cu vaccinul Pfizer
Permalink

Vaccinarea în Maramureș: Aproape 90.000 persoane au primit cel puțin prima doză de ser anti-COVID-19. Cei mai mulți au fost imunizați cu vaccinul Pfizer

CJSU Maramureș a comunicat situația actuală a campaniei de vaccinare în județul nostru. Până în prezent, au fost vaccinate aproape 90.000 persoane în Maramureș. Însă nu toți sunt…

Mai mult →