Peste 40 de elevi ai Colegiului „George Barițiu” din Baia Mare au fost partenerii de discuție ai polițiștilor
Permalink

Peste 40 de elevi ai Colegiului „George Barițiu” din Baia Mare au fost partenerii de discuție ai polițiștilor

S-a terminat vacanța, iar activitățile desfășurate în taberele școlare de polițiștii maramureșeni, de prevenire a actelor de violență între elevi sau a consumului de substanțe interzise „revin” în…

Mai mult →

Vremea exactă în Maramureș, joi, 15 septembrie
Permalink

Vremea exactă în Maramureș, joi, 15 septembrie

Vremea va fi realmente schimbătoare puțin frumoasă și apropiată mai mult de normalul nostru termic al acestei perioade, cât ar fi și firesc acum, conform mediilor multianuale. Cerul…

Mai mult →

Centrul Județean de Excelență Maramureș își va redeschide porțile în curând; Elevii sunt așteptați la cursuri
Permalink

Centrul Județean de Excelență Maramureș își va redeschide porțile în curând; Elevii sunt așteptați la cursuri

Centrul Județean de Excelență Maramureș își va redeschide porțile în curând.  A fost semnat deja acordul de colaborare cu directorii unităților de învățământ în cadrul cărora vor funcționa…

Mai mult →

Ministrul Educației: Elevii aflaţi în dificultate din perspectivă socio-economică vor primi burse sociale de 200 de lei
Permalink

Ministrul Educației: Elevii aflaţi în dificultate din perspectivă socio-economică vor primi burse sociale de 200 de lei

Guvernul va aproba o hotărâre prin care toţi elevii aflaţi în dificultate din perspectivă socio-economică vor beneficia de burse sociale în cuantum de 200 de lei, a anunţat…

Mai mult →

Hram la Mănăstirea Dumbrava din Protopopiatul Lăpuș; PS Timotei Sătmăreanul s-a aflat în mijlocul credincioșilor
Permalink

Hram la Mănăstirea Dumbrava din Protopopiatul Lăpuș; PS Timotei Sătmăreanul s-a aflat în mijlocul credincioșilor

Miercuri, 14 septembrie, de Praznicul Înălțării Sfintei Cruci, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului s-a aflat în mijlocul obștii monahale a…

Mai mult →

S-a emis azi statistica: În tot Maramureșul analiza specialiștilor români arată că avem aprovizionare cu apă optimă sau foarte apropiată de normal!
Permalink

S-a emis azi statistica: În tot Maramureșul analiza specialiștilor români arată că avem aprovizionare cu apă optimă sau foarte apropiată de normal!

S-a emis azi statistica: În tot Maramureșul analiza specialiștilor români arată că avem aprovizionare cu apă optimă sau foarte apropiată de normal! Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a…

Mai mult →

În Baia Mare, în aceeași zi: Două accidente rutiere produse pe fondul consumului de alcool
Permalink

În Baia Mare, în aceeași zi: Două accidente rutiere produse pe fondul consumului de alcool

Ieri, 13 septembrie, în jurul orei 13.00, polițiștii din Baia Mare au intervenit la un accident rutier produs pe bulevardul Unirii din municipiu. La fața locului, polițiștii au…

Mai mult →

Fotbal Masculin Cupa României: Minaur Baia Mare a câștigat cu rivala și este calificată în turul patru! Au obținut victoria cu reușită in extremis!
Permalink

Fotbal Masculin Cupa României: Minaur Baia Mare a câștigat cu rivala și este calificată în turul patru! Au obținut victoria cu reușită in extremis!

Fotbal Masculin Cupa României: Minaur Baia Mare a câștigat cu rivala și este calificată în turul patru! Au obținut victoria cu reușită in extremis! Victorie a echipei din…

Mai mult →

„Let’s Do It Romania” și în Maramureș: Cunoscuta campanie are loc în țara noastră în data de 17 septembrie! Prezență uriașă anunțată la activități!
Permalink

„Let’s Do It Romania” și în Maramureș: Cunoscuta campanie are loc în țara noastră în data de 17 septembrie! Prezență uriașă anunțată la activități!

„Let’s Do It Romania” și în Maramureș: Cunoscuta campanie are loc în țara noastră în data de 17 septembrie! Prezență uriașă anunțată la activități! Maramureșul dă startul campaniei…

Mai mult →

Rodocrozit din Mina Cavnic este exponatul săptămânii la Muzeul de Mineralogie Baia Mare
Permalink

Rodocrozit din Mina Cavnic este exponatul săptămânii la Muzeul de Mineralogie Baia Mare

Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare a anunțat care este exponatul acestei săptămâni. Este vorba despe rodocrozit (MnCO₃) – eșantionul este compus dintr-o matrice plată peste…

Mai mult →