Secția de natație a CS Seini se întoarce cu cinci medalii de la Campionatul Național - 28 minute în urmă
Cod galben de caniculă în Maramureș și nordul Transilvaniei - 2 ore în urmă
Moment important pentru arbitrajul românesc: Istvan Kovacs a condus meciul cu numărul 1.000 din istoria Campionatului Mondial al Cluburilor - 3 ore în urmă
Lelea Varvara din Libotin a împlinit un secol de viață - 3 ore în urmă
Congres decisiv pentru PNL: liberalii își aleg astăzi noua conducere - 4 ore în urmă
Diversitatea culturală într-o lume tot mai fragmentată - 5 ore în urmă
Dragoste și emoție la Muzeul Maramureșan din Sighetu Marmației: Un „DA” spus printre tradiții - 5 ore în urmă
Veste bună, podul istoric de peste Tisa rămâne deschis pentru pietoni și urgențe - 5 ore în urmă
„Cărările Copilăriei” la Suciu de Sus, cu sute de participanți pe traseele Maramureșului - 5 ore în urmă
Cercetașii Maramureșului au încheiat anul cercetășesc printr-un eveniment deosebit - 6 ore în urmă
Omicron ar fi apărut prima dată în Nigeria, încă din luna octombrie. Noua variantă a ajuns și în America Latină și lumea arabă
Nigeria a anunțat miercuri că a confirmat primele sale cazuri cu varianta Omicron COVID-19, printre care un eşantion de la călători care au venit în Nigeria în octombrie, sugerând că varianta nouă a apărut cu câteva săptămâni înainte de a fi raportată prima dată în Africa de Sud, informează Reuters, citat de digi24.ro.
„Secvenţierea retrospectivă a cazurilor confirmate anterior în rândul călătorilor care au venit în Nigeria a identificat, de asemenea, varianta Omicron în rândul eşantionului colectat în octombrie 2021”, a precizat Centrul nigerian pentru controlul bolilor (NCDC) într-un comunicat, citat de Reuters, potrivit Agerpres.
Datele din alte ţări arată deja că varianta a circulat înainte de a fi identificată oficial în Africa de Sud, iar de atunci a fost detectată în mai multe ţări. Cercetările pentru a stabili dacă este mai infecţioasă, mai letală sau rezistentă la vaccinuri vor dura săptămâni.
Arabia Saudită şi Brazilia anunţă primele cazuri cu varianta Omicron
Şi Arabia Saudită a confirmat miercuri primul său caz de contaminare cu noua variantă de coronavirus Omicron, considerat a fi primul raportat în lumea arabă, informează DPA, citată de Agerpres.
Cazul a fost depistat la un bărbat saudit care se întorcea dintr-o ţară din Africa de Nord, a relatat agenţia de presă de stat din Arabia Saudită SPA, citând un oficial din cadrul Ministerului Sănătăţii. Oficialul nu a menţionat numele acelei ţări.
Primele două cazuri ale noii variante au fost depistate marţi şi în Brazilia, la spitalul Sao Paulo, ceea ce ar putea fi, de asemenea, primele cazuri din America Latină. Potrivit portalului de ştiri G1, cazurile implică misionari brazilieni care trăiesc în Africa de Sud.
În februarie 2020, primul caz de coronavirus din ţară a fost înregistrat tot în metropola Sao Paulo, cel mai mare oraş din Brazilia. Cel mai recent, Sao Paulo s-a declarat „capitala mondială a vaccinării”, cu o rată de vaccinare de puţin peste 100 la sută. Motivul pentru această cifră neobişnuită este că în Sao Paulo au fost vaccinate şi persoane care locuiesc în alte părţi.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a clasificat varianta Omicron, descoperită pentru prima dată în Africa de Sud, ca fiind ‘îngrijorătoare’.
Autoritatea de sănătate a UE, Centrul european de prevenire şi control al bolilor (ECDC), a exprimat îngrijorări serioase că Omicron ar putea reduce semnificativ eficacitatea vaccinurilor şi creşte riscul de reinfectare. Efectele exacte ale variantei mutante nu sunt încă cunoscute, notează Reuters, mai arată digi24.ro.















