Share
Oficial: Valoarea incidenței cumulate a noilor cazuri în două săptămâni, în Maramureș, este 0,57. Ce înseamnă acest lucru pentru agenții economici

Oficial: Valoarea incidenței cumulate a noilor cazuri în două săptămâni, în Maramureș, este 0,57. Ce înseamnă acest lucru pentru agenții economici

În Monitorul Oficial al României nr. 797/2020 a fost publicată Hotărârea de Guvern nr. 729/2020 pentru modificarea și completarea Anexei 3 la Hotărârea de Guvern nr. 668/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul țării noastre începând cu data de 16 august, au reamintit reprezentanții Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Maramureș.

Modificările la anexă se referă la faptul că organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă, fără a depăși 50 % din capacitatea maximă a spațiului. Se interzice participarea la evenimente private în spații închise, cu excepția celor care se desfășoară cu participarea a cel mult 50 de persoane și cu respectarea regulilor de distanțare fizică, iar în spațiile deschise participarea este de maximum 100 de persoane, cu respectarea regulilor de distanțare fizică.

De astăzi este permisă activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, dar și activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare. Se menționează faptul că activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru clienții cazați în hotel. Nu se permite desfășurarea activității în baruri, cluburi și discoteci. De asemenea, în interiorul centrelor comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici nu se permite exploatarea locurilor de joacă, a sălilor de jocuri, precum și a activității barurilor, cluburilor și discotecilor.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș a anunțat faptul că este abilitat să comunice, având în vedere prevederile Hotărârii de Guvern nr. 729/2020, publicată în Monitorul Oficial al României nr.797/2020 pentru modificarea și completarea Anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 668/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 16 august 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, că Direcția de Sănătate Publică Maramureș a comunicat că valoarea incidenței cumulate a cazurilor în ultimele 14 zile, la nivelul județului nostru este 0,57.

Nici la nivelul localităților rata cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile nu este mai mare sau egală cu 1,5 la 1000 de locuitori. În acest context, nu se impune restricționarea sau închiderea activităților desfășurate de agenți economici, operatori sau instituții publice, respectiv activități culturale în interiorul imobilelor prevăzute în Hotărârea CNSU nr. 43/2020 și în Hotărârea de Guvern nr. 729/2020, au anunțat reprezentanții CJSU Maramureș.

C.Ț.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu