În Baia Mare, tot mai des vedem pomi care dispar tăcuți, dintr-un peisaj urban care odinioară părea verde și plin de viață. Se usucă unul câte unul, plopi înalți de pe bulevarde, tei seculari din fața liceelor, stejari din parcuri sau conifere viguroase care, odată, păzeau trotuare sau instituții.
„Iar cei mai recenți plecați sunt brăduții canadieni din curtea Planetariului Baia Mare”, spun cei de la Observator, „plante nobile, aduse cu grijă la începutul mileniului și care s-au adaptat remarcabil sub bolta astrală a celui mai vechi observator astronomic din regiune.”
Copacii, deveniți parte din identitatea locului, au fost martori tăcuți ai trecerii timpului, până când boala și dăunătorii i-au slăbit ireversibil. Acum, dispariția lor ridică întrebări despre felul în care protejăm ceea ce natura ne-a oferit și am ales să cultivăm.
Brăduții, botezați simbolic după mari gânditori ai cosmosului, au vegheat aleea vizitatorilor ani la rând. Dar în tăcerea lor verde, n-au rezistat unor inamici nevăzuți: boli fungice și insecte invazive – în special Ips typographus, cunoscut ca „gândacul tipograf”, care afectează tot mai multe conifere din România, în special pe fondul schimbărilor climatice și al tăierilor haotice care slăbesc ecosistemele. Potrivit datelor de la Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, suprafețele afectate de astfel de dăunători au crescut cu peste 40% în ultimii ani în zonele urbane din nordul țării.
Ce facem atunci? Îi tăiem și plantăm alții? Ne întrebăm: e mai ieftin să cumperi puieți noi, să angajezi peisagiști și să redesenezi spațiul verde de la zero? Sau e mai înțelept să intervenim din timp, cu tratamente fitosanitare, cu consultări reale cu silvicultori, cu respect pentru „bătrânii” orașului – arborii care au văzut și au filtrat decenii de aer, zgomot, ploi și praf?
De multe ori, înlocuirea nu e nici ieftină, nici eficientă. Terenul trebuie reamenajat, solul refăcut, noile plante se prind greu în zone urbane unde betoanele sufocă rădăcinile. În plus, un copac matur produce de 60 de ori mai mult oxigen decât un puiet tânăr și filtrează de zeci de ori mai multe particule fine. Nu-i puțin lucru într-un oraș ca Baia Mare, unde poluarea aerului și lipsa spațiilor verzi autentice sunt realități tot mai evidente.
Curtea Planetariului, ca multe alte locuri din oraș, devine o pagină dintr-o carte căreia îi lipsesc fragmente. O carte a memoriei verzi, din care tot tăiem fără să mai recitim.
Brăduții nu mai sunt, dar în locul lor ar trebui să rămână o întrebare: „Ce facem cu ceilalți?” Ce facem cu stejarii bătrâni din Parcul Municipal? Cu teii din zona gării? Cu arțarii de pe străzi?
Poate că salvarea lor nu e doar o chestiune de bani sau de „design urban”, ci una de cultură a responsabilității față de ceea ce am moștenit. A planta e nobil. Dar a păstra e și mai greu – și poate, în unele cazuri, mai înțelept.
Sursa Foto : Facebook Muzeul de Științe Astronomice Baia Mare
Vasile Petrovan
