Share
Maramureș: Se suspendă slujbele religioase în weekend și sărbători legale

Maramureș: Se suspendă slujbele religioase în weekend și sărbători legale

Decizii de ultimă oră luate de autorităților maramureșene, în seara de 11 martie.

„Azi am luat o hotărâre dificilă, dar necesară în cadrul CJSU Maramureș. Am decis să sistăm tot ceea ce înseamnă serviciu religios, indiferent de cult, în zilele de sâmbătă și duminică, până în data de 31 martie. A fost o decizie grea, dar necesară, întrucât riscul era foarte mare în contextul actual al răspândirii virusului. Fac un apel la adresa conjudețenilor noștri să înțeleagă ce înseamnă această decizie” – a declarat prefectul Silviu-Nicolae Ungur.

„Având în vedere evoluția situației, se suspendă, până la 22 martie, desfășurarea activităților afterschool și a celorlalte programe cultural-educaționale care implică activități cu copii și tineret. Există posibilitatea prelungirii acestei perioade. La unitățile de învățământ de stat și private va fi prezent până în 21 martie și, dacă va fi nevoie, și ulterior, personalul strict necesar de conducere și contabilitate, respectiv secretariat și pază, care înseamnă partea de funcționare în condiții de siguranță. Celelalte cadre didactice și personalul auxiliar vor rămâne, în continuare, la domiciliu. În funcție de situația la nivel național, se va decide prelungirea sau încetarea de îndată. Totodată, avem o decizie luată în unanimitate, o parte din cultele religioase a fost prezentă la această ședință. Se suspendă oficierea serviciului religios pentru toate cultele religioase până în 31 martie, în zilele de sâmbătă și duminică și alte sărbători legale din cursul săptămânii. În schimb, lăcașurile de cult vor rămâne deschise, dar nu vor oficia aceste slujbe religioase. Este o decizie care a fost foarte bine cântărită și analizată împreună cu reprezentanții bisericilor. Sper ca lucrurile să fie înțelese într-un sens cât se poate de responsabil, pentru a putea monitoriza și stăpâni limitarea posibilităților de infectare a tuturor cetățenilor” – a declarat Rareș Pop, directorul DSP Maramureș.

Șeful DSP Maramureș a precizat că statistica celor carantinați sau izolați la domiciliu este una dinamică. Valul de maramureșeni reîntorși în țară a început în toiul nopții trecute, la ora 03.30- 04.00. „41 de cetățeni au intrat în carantină și urmează să mai fie un proces de intrare în aceste spații a celor întorși din Italia. Lucrurile se efectuează împreună cu IPJ și IJJ” – a explicat Rareș Pop. În prezent, 656 de maramureșeni sunt în izolare. 102 persoane au ieșit chiar astăzi din perioada de două săptămâni de izolare. O altă noutate este posibilitatea ca băimărenii să beneficieze de o amânare a termenului prin care pot beneficia de reducerea de 10% pentru plata taxelor și impozitelor. Noul termen avansat este 30 iunie. Autoritățile mai spun că, până în prezent, în județ nu au fost aplicate sancțiuni pentru persoane care nu au anunțat întoarcerea în țară, sfidând legislația.

Între timp, Organizația Mondială a Sănătății a decretat că ne confruntăm cu o pandemie. Până la ora 20.00, miercuri, în România au fost confirmate 39 de cazuri de COVID-19 și avem șase pacienți vindecați. Important de precizat este că se așteaptă rezultatele analizelor în cazul celor doi băimărence transportate azi dimineață cu izoleta la Spitalul de Boli Infecțioase Baia Mare din zonele Planete și Luminișului-Horea. În cazul celor două suspiciuni de la Moisei, autoritățile spun că a fost vorba despre o neînțelegere. Cât despre băimăreanul în vârstă 45 de ani tratat la Cluj, pacientul #2 în România, starea sa este stabilă, însă rămâne internat. Autoritățile promit rezolvarea situației cu privire la lipsa măștilor de protecție din comerț. În plus, oficialii spun că nu este nevoie să facem provizii, întrucât nu ne vom confrunta cu o criză alimentară. Însă, să nu uităm că nu există vreun precedent pentru o astfel de situație-limită. Ca și actualizare, la ora 22.00, avem 45 cazuri confirmate în țară. Până atunci, urmează o noapte albă. Conform unor surse, mai mulți maramureșeni sunt așteptați să intre în spațiile de carantină din județ în următoarele ore. Ar fi vorba despre 20 de persoane care vor ajunge la Vama Petea (din care șapte maramureșeni), însă sunt așteptați și alții pentru a alcătui un convoi din zece autoturisme, conform procedurii stabilite de grupul de acțiune strategică.

Cătă ȚINEGHE


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu