Mănăstirea Habra, un simbol secular de credință: Lăcașul sfânt a renăscut din dorința credincioșilor, după 400 de ani; Istoria fantastică a locului
Mulți credincioși sunt familiarizați cu mănăstirea maramureșeană Habra, care se află lângă Baia Mare, pe dealul Groșiului. Dar cu adevărat puțini cunosc istoria și povestea sa fantastică.
Așezarea
„Mănăstirea Habra cu hramul „Învierea Domnului” se află pe locul numit din vechime „Habrul”, în hotarul comunei Groși, Municipiul Baia Mare, județul Maramures, lângă Ocoliș, la 7 km sud de Baia Mare, dincolo de dealurile care mărginesc spre miazăzi orașul, în peisajul minunat al Țării Chioarului.
Începuturile
La 2 iunie 1600, „episcopul Efrem de la Habrul” semna astfel un act sinodal, la Suceava, unde venise la chemarea lui Mihai Viteazul. Domnul a unit sub sceptrul său cele trei țări române. La 3 decembrie 1604, „Mănăstirea Habra din ținutul Chioar de deasupra Băii Mari” este atestată astfel, pentru prima dată (împreună cu Mănăstirea Peri de peste Tisa, astăzi în Ucraina), într-o scrisoare a episcopului Serghie al Maramureșului, ambele aflându-se sub autoritatea sa. Documentul exprima îngrijorare față de nesiguranța în care se aflau bisericile și mănăstirile ortodoxe și bunurile acestora, față de abuzurile săvârșite împotriva lor, multe suferind distrugeri. Faptele se datorau, atât sprijinului pe care clerul românesc îl acordase lui Mihai Viteazul, cât și luptelor generate de Contrareforma. La 1614, Mănăstirea Habra nu mai exista. Potrivit unui memoriu al preoților și nobililor români, din ținuturile Baia Mare, Chioar și Sătmar, trimis la 15 septembrie 1614 autorităților vremii, mănăstirea ‘de opt ani s-a pustiit de tot’, calugării find alungați de către un nobil, clădirile, dărâmate, chiar și clopotul, luat. I-au fost răpite: câmpiile, luncile, viile, eleșteele, ogoarele, livezile, pădurile. Cererile românilor de a se restitui proprietatea mănăstirii, spre a o reface, au rămas, se pare, fără un răspuns vreme de 400 de ani.
Legendele
Contemporana cu Mănăstirea Peri – resedința vechii episcopii a Maramureșului, Mănăstirea Habra, poate ea însăși resedință arhierească, dăruită cu o avere importantă și cu vechi privilegii, a avut aceeași soartă și aceiași ctitori și binefăcători- voievozii maramureșeni din familia Drăgoșeștilor, nepoți ai lui Dragoș Vodă, « descălecătorul » în Moldova. A fost construită, poate, în jurul anului 1400. După distrugerea mănăstirii, dar refuzând să-i accepte lipsa, oamenii au creat și au păstrat, peste veacuri, legenda unei biserici îngropate împreunp cu clopotul în mlaștina de sub dealul Habrul. Aici, în noaptea de Paști, « ardeau flăcări », în timp ce, din adâncuri, « clopotul vestea Învierea ». Au păstrat și obiceiul pelerinajului de Sf. Paști, pe dealurile: „Habrul”, „Calugăresc” și „Galilei”.
S-a crezut multă vreme, datorită asemănării denumirii, că mănăstirea de pe “Habrul”, se afla undeva în Hebron. În anii ’70 a fost identificat aici, locul vechii mănăstiri, s-a reconstituit și s-a publicat istoria ei. La 15 aprilie 1990, de Sf. Paști, credincioșii din Groși și Ocoliș, în frunte cu preoții, au reluat pelerinajul și rugăciunile pe Habrul, după 30 de ani de interdicție. S-a hotărât și reclădirea mănăstirii.
Renașterea
Sprijinul Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului, reînfințată în noiembrie 1990, a Întâistătătorului ei, ÎPS Justinian Chira, a fost hotărâtoare pentru reînfințarea Mănăstirii Habra. ÎPS Justinian a încredințat misiunea începerii lucrărilor de construcție, inițial a schitului, apoi a mănăstirii, pr. Protopop Ioan Colțan, parohul Groșilor. În 1992 Primăria comunei Groși a donat terenul necesar reconstrucției mănăstirii. La 16 februarie 1999, Patriarhia Română aprobă înființarea Mănăstirii Habra, ca mănăstire de maici. Ansamblul este proiectat de arh. Laura Zaharia. Dimensiunile Bisericii : I-21m ; L-18m ; 1-7-9m, arhitectura ei fiind inspirată de « Bolnița » Mănăstirii Cozia, prețios monument din sec. XVI. În noiembrie 1997, cinci maici de la Mănăstirea Timișeni, jud.Timiș, primesc să se stabilească, în condiții improvizate și precare, aici pe Harburul, spre a continua opera de reconstrucție a Mănăstirii Habra. Din anul 1998, slujbele se oficiează în spațiul amenajat la demisolul Bisericii. Clopotele mari, dăruite de credincioșii din Groși și Satu Nou de Sus, au fost sfințite în anii 1999-2003. La 8 noiembrie 1999, Mănăstirii Habra i se atribuie al doilea hram, al « Sf. Arhangheli MIHAIL ȘI GAVRIL », în memoria lui Mihai Viteazul, la 400 de ani de la intrarea în Alba Iulia, ca principe al Transilvaniei. Casa Stareției cu chilii și Paraclis se dădea parțial în folosință din anul 2000. La 26 august 2001, se sfințeste « Capul lui Mihai Viteazul », monument în bronz (sculptor. Ioan Marchis), la comemorarea a 400 de ani de la martiriul voievodului român, erou al Bisericii și al Neamului său. Construcția și dotarea bisericii și a întregii mănăstiri continuă, cu contribuția credincioșilor din Groși, Ocoliș, din împrejurimi și de mai departe, pentru care maicile de la Habra se vor ruga mereu. Cererile românilor de a se restitui proprietatea mănăstirii, spre a o reface, au rămas, se pare fără răspuns vreme de 400 de ani”, se arată în istoricul Protopopiatului Baia Mare.
C.Ț.
Foto – trecator.ro
