Mai multe camere video în Baia Mare
Reprezentanții Consiliul Local al municipiului Baia Mare au luat o serie de decizii în ședința desfășurată luna trecută. Acestea au scopul de a contribui la dezvoltarea și siguranța cetățenilor urbei. Astfel, a fost aprobată achiziționarea unui număr de 30 de camere de supraveghere video. Pe lângă această importantă investiție, s-a aprobat și cumpărarea unor echipamente IT care vor fi utile Serviciului Public Comunitar de Evidența Populației.
Pe viitor se are în vedere și finanțarea unor instituții importante ale orașului: Direcția de Asistență Socială și Serviciul Public Ambient Urban, Teatrul Municipal, CS Minaur.
Foto: eMaramureș
Lăcrimioara ZOTA











