Share
Mai capricios: Maramureșul, sub incidența unui cod portocaliu de inundații. Meteorologii au actualizat informarea de manifestări de instabilitate atmosferică

Mai capricios: Maramureșul, sub incidența unui cod portocaliu de inundații. Meteorologii au actualizat informarea de manifestări de instabilitate atmosferică

Vreme capricioasă așteptată și în orele următoare în Maramureș. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a actualizat informarea de manifestări de instabilitate atmosferică, în timp ce Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis coduri galbene și portocalii care vizează zona noastră.

Mai exact, vorbim despre furtuni, atât joi, 13 mai, cât și în noaptea de 13 spre 14 mai, respectiv vineri, 14 mai. Furtunile vor fi trecătoare, iar pe alocuri vor fi însoțite de descărcări electrice. Sunt posibile inundații locale. Redăm avertizările specialiștilor!

AVERTIZĂRI METEOROLOGICE

INFORMARE METEOROLOGICĂ

Interval de valabilitate: 13 mai, ora 10:00 – 14 mai, ora 21:00
Fenomene vizate: manifestări de instabilitate atmosferică
Zone afectate: conform textului

În intervalul menționat, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și, izolat, grindină. Aceste fenomene se vor semnala, joi (13 mai), îndeosebi în sudul, vestul, nord-vestul și local în centrul teritoriului, iar vineri (14 mai) cu precădere în jumătatea de nord a țării. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp și, pe arii restrânse, 25…35 l/mp.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie  a anunțat că va actualiza prezentul mesaj.

AVERTIZĂRI HIDROLOGICE

FENOMENELE VIZATE:

Scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale COTELOR DE APӐRARE.

BAZINELE HIDROGRAFICE AFECTATE:

Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crasna, Barcău, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş, Bega, Timiş, Cerna, Jiu şi Olt

MOMENTUL PRODUCERII FENOMENELOR VIZATE:

Data: 13.05.2021 ora 14:00 – 14.05.2021 ora 24:00

Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, se actualizează Atenţionarea Hidrologicӑ nr. 33 din 12.05.2021, după cum urmează:

COD GALBEN

În intervalul 13.05.2021 ora 14:00 – 14.05.2021 ora 24:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Maramureş), Iza, Tur (judeţele: Maramureş şi Satu Mare), Lăpuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Maramureş), Someşul Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Bistriţa Năsăud), Someş – afluenții mici aferenți sectorului aval S.H. Dej (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Someşul Mic – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Bihor şi Cluj), Crasna (judeţele: Sӑlaj şi Satu Mare), Barcău – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Sӑlaj şi Bihor), Crişul Repede – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Cluj şi Bihor), Crişul Negru – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Bihor şi Arad), Crişul Alb – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş – bazin superior (judeţul Alba), Mureş – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă Târnave (judeţele: Alba, Sibiu, Hunedoara şi Arad), Bega – bazin superior amonte S.H. Făget şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Făget – amonte S.H. Chizătău (judeţul Timiş), Timiş – bazin amonte S.H. Sadova şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadova – amonte S.H. Lugoj (judeţele: Timiş şi Caraş Severin), Cerna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Gorj şi Caraş Severin), Jiu – bazin superior amonte S.H. Sadu şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadu – amonte S.H. Rovinari (judeţele: Hunedoara şi Gorj) şi Motru – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Gorj şi Mehedinţi) şi Olt – afluenții aferenți sectorului aval confluenţă Homorodul Mare – amonte Acumularea Ioneşti (judeţele: Braşov, Sibiu, Vâlcea şi Argeş).

COD PORTOCALIU

În intervalul 13.05.2021 ora 14:00 – 14.05.2021 ora 12:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Crasna – bazin aval S.H. Supuru de Jos (judeţele: Sălaj şi Satu Mare) şi Someş – afluenții mici aferenți sectorului aval S.H. Dej (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare).

Avertizarea Hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate mai mare pe unele râuri din judeţele: Sălaj şi Satu Mare.

Specialiștii menționează că fenomenele hidrologice periculoase se pot produce şi pe afluenții de grad inferior ai râurilor marcate pe hartă.

În funcție de evoluția fenomenelor hidrometeorologice vom reveni cu actualizarea prognozei hidrologice.

C.Ț.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu