Posturi vacante la instanțele maramureșene
Instanțele de judecată din județul Maramureș lucrează cu deficit de personal.

”Din cele 73 de posturi de judecători sunt ocupate 63, iar 10 sunt vacante: unul la Tribunalul Maramureș, patru la Judecătoria Baia Mare, două la Judecătoria Sighetu Marmației, două la Judecătoria Dragomirești și unul la Judecătoria Tărgu Lăpuș”, a precizat Ileana Daniela Waltner, președintele Secției a II-a Civilă, purtător de cuvânt al Tribunalului Maramureș.
Situația este mai delicată la Judecătoria Dragomirești, unde se lucrează la jumătate din efectivul aprobat, fiind ocupate doar două din cele patru posturi de judecător existente. ”Deocamdată, colegii de la Dragomirești fac față destul de bine volumului de muncă, dar sper să se ocupe și celelalte două posturi vacante” – a fost optimistă Waltner.














