Prima ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) sub conducerea președintelui Nicușor Dan pare să aducă o întorsătură tensionată în echilibrul dintre statul de drept și structurile de forță. Noutatea: implicarea serviciilor secrete în combaterea marii evaziuni fiscale. O temă reluată din trecutul apropiat, dar care, de fiecare dată, a provocat neliniște — și nu fără temei.
Declarația a venit oficial, marți dimineață, chiar din partea președintelui României:
„Avem o mare problemă legată de deficit, cu marea evaziune fiscală, și e nevoie ca instituțiile, inclusiv serviciile, să se preocupe de problema asta.”
Această „preocupare” ridică din nou întrebarea legitimă: este evaziunea fiscală o problemă de securitate națională sau o vulnerabilitate economică ce trebuie rezolvată prin întărirea capacității fiscale și administrative, nu prin intervenția unei structuri opace, neselective, cum sunt serviciile?
Un déjà vu: Când politica fiscală devine misiune de intelligence
Nu este pentru prima dată când evaziunea fiscală este ridicată la rangul de amenințare națională. În februarie 2005, președintele Traian Băsescu declara că „infracţiunile de corupţie la nivel înalt” sunt printre principalii factori de risc pentru securitatea naţională. Practic, sub umbrela CSAT, s-a deschis calea către implicarea SRI și a altor structuri în anchetele economice. O decizie cu efecte ample: de la interceptări în dosare de evaziune, până la rapoarte informative care susțineau acțiunile procurorilor.
Dar tot acest arsenal de forță nu a dus la diminuarea notabilă a evaziunii, în schimb, a înăsprit climatul de teamă și neîncredere, a politizat justiția și a fost folosit, în unele cazuri, ca instrument de presiune în afara cadrului legal. Cazuri precum Dosarul Microsoft sau cel al retrocedărilor abuzive au arătat nu doar disfuncții majore în cooperarea interinstituțională, dar și o delimitare tot mai șubredă între supraveghere și control politic.
CCR: un verdict clar, dar ignorat în spirit
Curtea Constituțională a României a tranșat subiectul în 2016, într-o decizie care ar fi trebuit să aibă greutatea necesară pentru a încheia orice ambiguitate. CCR a stabilit că SRI nu are competență legală de a desfășura activități de urmărire penală sau de a strânge probe în dosare de evaziune. Mai mult, Curtea a subliniat caracterul abuziv al folosirii interceptărilor realizate de serviciile secrete în anchete penale care nu țin de siguranța națională.
A fost un moment cheie, în care s-a conturat clar separația între statul de drept și statul supravegheat. Și totuși, în 2025, reluăm discuția.
Președintele Dan: o viziune tehnică, dar cu ecouri neconstituționale
Ceea ce poate părea o propunere tehnică, motivată de deficitul bugetar și de necesitatea colectării veniturilor, riscă să redeschidă o ușă periculoasă. Implicarea serviciilor în anchetele de evaziune presupune un nivel de intruziune care, fără control judiciar clar și fără o delimitare legală strictă, poate ajunge să sufoce libertățile civile.
Este adevărat că marea evaziune fiscală costă bugetul miliarde de euro anual. Dar răspunsul corect nu este neapărat extinderea supravegherii, ci modernizarea ANAF, dotarea sa cu infrastructură digitală performantă, eliminarea portițelor legale și profesionalizarea inspectorilor fiscali.
Un precedent periculos: când „securitatea” justifică orice
Riscăm ca termenul „securitate națională” să fie folosit ca paravan pentru extinderea tăcută a puterii executive și a aparatului de intelligence. Istoria recentă ne-a învățat că serviciile, odată chemate într-o zonă „gri” a societății, tind să-și lărgească sfera de acțiune fără transparență și fără control civic real. Și mai grav: riscul ca unele dosare să devină instrumente de reglare de conturi sau presiune politică crește.
Și atunci, ne întrebăm: chiar vrem să transformăm problema fiscală într-o problemă de spionaj intern?
Vasile Petrovan
