19 decembrie 2013 – La Baia Mare fost inaugurat Atelierul Memorial Gheza Vida - 29 minute în urmă
Două intervenții ale salvamontiștilor maramureșeni în ultimele 24 de ore - 3 ore în urmă
Moș Crăciun, pompierii și dilema de la ISU - 4 ore în urmă
România achită o datorie veche de peste 30 de ani către Statele Unite - 5 ore în urmă
Daruri de la jandarmi pentru copiii unei case de tip familial din Baia Mare - 5 ore în urmă
Jandarmii în vizită la Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri” din Baia Mare - 6 ore în urmă
Revoluția Română, 18 decembrie 1989, Timișoara: Ziua tinerilor secerați de gloanțe pe treptele Catedralei - 7 ore în urmă
CS Minaur joacă în deplasare ultimul meci din acest an - 7 ore în urmă
Dansatorii maramureșeni Luca Mădăras Aluaș – Hannah Gomboș, pe prima treaptă a podiumului la Campionatul Național de Clase al României şi la Cupa Mystic - 7 ore în urmă
„Colindăm în Țara Codrului”: Spectacol de colinde la Asuaju de Sus - 8 ore în urmă
Mare semnal de alarmă tras la un protest… tăcut
Nici 20 de minute nu a durat protestul judecătorilor de la Tribunalul Maramureș, din fața Palatului Justiției. A fost un protest sobru, tăcut. În loc de pancarte sau banderole, cei 22 de protestatari au purtat pe brațe robele. L-am întrebat pe prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, Bogdan Gabor, dacă e un protest generic față de ceea ce înseamnă modificarea Codului penal, a Codului de procedură penală şi a legilor justiţiei sau sunt lucruri punctuale care-i deranjează. ”Nu am protestat față de legile justiției, deși au fost multe lucruri care nu ne-au plăcut, dar am înțeles că asta ținea de o organizare, stabilită de parlament. Însă în coduri au apărut propuneri care lipsesc organele judiciare de instrumente specifice prin care să asigure protecţia victimelor şi identificarea infractorilor. E o chestiune care îngreunează semnificativ realizarea unei justiţii penale eficiente”. Și ca să fie pe înțelesul tuturor, Bogdan Gabor a dat un exemplu simplu de operare după modificările de la codul penal. ”Obținem un mandat de percheziție pentru țigări de contrabandă. Intrăm în casa omului unde avem informații că se află acestea și, la fața locului, găsim și grenade (chiar a fost, cândva, un astfel de caz la Sighet). Nu le putem ridica pentru că nu scrie în mandatul de percheziție. Conform modificărilor, trebuie să deschidem alt dosar pentru grenade, să luăm alt mandat de percheziție pentru ele. Credeți că, atunci când revenim, mai găsim grenadele? Asta aș vrea să înțeleagă opinia publică: faptul că sunt prevederi care pun în pericol siguranța cetățeanului. Și a noastră, până la urmă. De aceea am ieșit la protest, deși nu ne place să apărem în posturi care pot fi penibile!”.
Impresia generală a fost că niciunuia dintre cei prezenți nu le plăcea postura de protestatar, dar că au acceptat-o pentru a trage un semnal de alarmă asupra a ceea ce ei consideră a fi un mare pericol pentru societate și pentru eficiența muncii lor. La protest au fost prezenți și doi susținători, singurii ce purtau pancarte – pe una scria „Mulțumim!”, pe cealaltă „Susțin magistrații maramureșeni”- la o manifestație marcată de eleganță, dacă noțiunea se împacă și cu protestul.
Ananei GAGNIUC



















